• este unul dintre lucrurile care îi lipsesc lui Liz Ellis, din Marea Britanie, venită la Bacău să predea limba engleză elevilor de la Colegiul Național „Ferdinand I”
Anul acesta, Colegiul National Ferdinand I are, pe lîngă profesorii noi și o prezență mai specială, un musafir venit din Marea Britanie. Este vorba despre Liz Ellis. Nu este pentru prima oară cînd avem un profesor străin în liceu, dar vine după o întrerupere de un an, și elevii școlii sînt foarte încîntați că au ocazia să vorbească cu un „native speaker”. Am avut curiozitatea să aflu mai multe despre experiența românească a tinerei noastre profesoare:
– Cînd ai hotărît să vii în România și ce te-a determinat să alegi aceasta țară și nu alta?
– Aveam în jur de zece ani cînd a fost revoluția în România și publicul englez a fost inundat cu imagini din Romania, cu orfelinate, cu poze care arătau adevarata situație a țării. Au fost multe acțiuni caritabile pentru a strînge fonduri pentru copii săraci din România, pentru care am strîns și eu bani. Acea idee a rămas mereu în mintea mea, dar abia cînd eram la universitate și am mers într-o tabără de trei săptămîni în Sighișoara am „reactivat” legătura cu România. Îmi plăcea foarte mult să predau, așa că m-am hotărît că mi-ar prinde bine și mi-ar face mare plăcere să predau într-o altă țară. Știam că nu vreau să fiu foarte departe de casă, așa că România părea a fi alegerea perfectă.
– Care a fost prima ta impresie?
– Tot ce știam despre România era situația economică, orfelinatele și (rîde) echipele de fotbal. Așa că am avut multe lucruri de care să fiu surprinsă. Mi-am dat seama foarte repede că lumea aici vorbește foarte bine engleza, lucru la care nu mă prea așteptam, iar spre deosebire de Anglia, aici e mult tineret în oraș mereu. Primul oraș pe care l-am văzut a fost Bucureștiul. Acesta mi s-a părut ca orice oraș mare: cu mult trafic și cu șoferi nebuni. Ce aș putea să zic relevant depsre prima mea impresie? A fost bună, din moment ce am ales să mai stau un an și nu am fugit acasa din prima. Sînt o persoană cu vederi largi și consider că nu conteaza cum par lucrurile la suprafață, fiindcă eu vreau să văd ce este dedesubt. Oamenii sînt foarte speriați de sărăcie, dar nu au motive. Saracia nu este peste tot.
– Cum a fost primul tău an aici?
– Am predat la Școala „Alexandru Ioan Cuza”. A fost excelent. Mi-a făcut mare plăcere. Inițial, a fost mai greu să mă obișnuiesc cu sistemul școlar, cu notele. De abia spre sfîrșitul anului am reușit să mă acomodez în totalitate și să îmi fac prieteni buni.
– Ce te-a făcut să mai rămîi un an?
– Am vrut ca acum, că sînt obișnuită cu totul să am șansa să retrăiesc și să continui aceasta experiență. Oricum, a preda aduce mari satisfacții. Nu contează cît de rea ți se pare o zi, predatul poate să o lumineze. Nu poți să știi la ce să te aștepți. Aici m-am surprins vorbind despre o mare varietate de subiecte în intervalul unei singure ore. Într-o oră am început discuția despre regina Angliei, apoi am trecut la David Beckham și am ajuns, în cele din urmă, să vorbim despre „Tatăl Nostru”, zice Liz zîmbind.
– Cum ți se pare Bacăul și noul liceu?
– Bacăul este mult mai mare decît orașul meu natal. Poți găsi orice aici. Sînt și cinematografe, restaurante, magazine, orice. Simt însă lipsa spațiilor verzi, a parcurilor ca acasă, fără alei, doar o mare suprafață verde pe care oamenii să stea la un picnic.Ar fi frumos dacă s-ar amenaja și aici unul. Bacăul e în regula. Liceul? Da, e diferit să predai într-un liceu. Pînă acum am cunoscut mulți elevi inteligenți și, bineînțeles, și cîteva exemplare mai obraznice, care nu lipsesc nicăieri. Este ciudat sentimentul pe care îl am cînd intru în Cancelaria cu toți acei oameni care sînt așa de obișnuiți cu totul, cu rutina zilnică, iar eu care sînt nou venită…
– Ce lucruri îți plac și care îți displac?
– Îmi place foarte mult felul în care românii știu să se distreze, la petreceri. Îmi place hora, vinul și mîncărurile românești: mamaliga, sarmalele, zacusca. Oamenii sînt speciali. Mereu aud zicîndu-se că românii sînt foarte prietenoși. Iată că, dacă mergi pe stradă sau intri într-un magazin, dai de oameni mereu morocănoși, care nu zîmbesc. E drept că atunci cînd ajungi să-i cunoști bine înțelegi de ce se zice „ospitalitate românească”. Ce nu-mi place? Nu-mi place corupția și furtul. Am fost șocată că o țară atît de religioasă ca România permite așa ceva. Da, mi se pare că poporul român e foarte religios. În Anglia, religia e mai puțin organizată, e un lucru individual.
– Cum ți se pare limba română?
– Îmi place să aud oamenii vorbind, mai ales acum, că reușesc să înțeleg ce spun. E greu de spus cum sună. Oricum, e grea de învățat. Pe moment pot doar să o înțeleg în mare, pentru că am urmărit mult TV, dar nu pot să vorbesc.
– Care a fost cel mai drăguț lucru pe care l-au făcut elevii pentru tine?
– Într-o oră țin minte că am spus că mi-ar plăcea să am un hamster și a doua zi mi-au adus unul mic, negru, cu indicații scrise pe cutia lui despre cum să-l îngrijesc. L-am numit „Gică the Beast”, fiindcă mereu încearcă să scape, dar e cam prostuț, fiindcă se ascunde mereu în aceleași locuri și îl tentez înapoi cu mîncare.
– Cum crezi că te vei simți după ce vei pleca?
– Voi fi cu siguranța foarte tristă. Toți prietenii mei de aici să nu cumva să creadă însă că vor scăpa de mine! Vor păstra legatura cu ei mereu. Și asta-i o promisiune! (Mara IONESCU – AMBROSIE)
Lasă un răspuns