~2 min lectură 1 comentariu

Cocaină din Marea Britanie și Spania, comercializată în baruri și cluburi din Bacău. DIICOT a reținut două persoane pentru trafic de droguri, după 18 percheziții

Redacția Ziarul de Bacău

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Vrancea au dispus, sâmbătă, reţinerea pentru 24 de ore a doi inculpaţi şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de un al treilea inculpat într-o cauză având ca obiect comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, informează un comunicat remis duminică.

perchezitii diicot
Percheziții DIICOT – foto arhivă

Potrivit DIICOT, în cauză s-a reţinut că, pe parcursul acestui an, pe raza judeţului Bacău, s-a constituit o grupare specializată în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, care s-a aprovizionat cu cocaină din Marea Britanie şi Spania prin intermediul firmelor de coletărie. După introducerea în ţară, drogurile au fost comercializate în mai multe baruri şi cluburi din judeţul Bacău.

În urma a 18 percheziţii domiciliare efectuate pe raza judeţului Bacău, au fost descoperite şi ridicate cantităţile de 30 de grame de cocaină şi 104 capsule cu substanţă albă cristalină, sumele de 5.090 de lire sterline, 2.200 de euro şi 24.145 de lei, două cântare electronice de precizie, două cartuşe calibru 16 pentru armă de vânătoare şi 20 de telefoane mobile, informează sursa citată.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, ai brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate din Galaţi şi Bacău, poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, precum şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratelor judeţene Vrancea şi Bacău.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. :
    :)
    13 noiembrie 2022, 20:15
    0

    ‘În urma a 18 percheziţii domiciliare efectuate pe raza judeţului Bacău, au fost descoperite şi ridicate cantităţile de 30 de grame de cocaină …’ :))))) Snoop Dog se spala pe dinti cu 30 grame in fiecare dimineata, pe barosaneala. Da, merita pensionati la 45 de ani pentru performantele astea, organele.
    Descinderile astea aduc mai mult a hunger games, poate sunt eu prea batran dar
    1.nu stiam ca in Bacau sunt cluburi, active, unde merg…oameni, voi?
    2.aia care isi permit mai mult de un pachet de tigari, si un sandwich, fac aroganta sa sa bage si un gram din alea 30 :)) si sa le mai ramana si bani de autobuz pana acasa?
    3. guvernul Romaniei, parlamentul prin alesii nostri, duc cea mai eficienta lupta impotria drogurilor, au grija sa nu ne mai ramana bani intre 2 salarii pentru alte prostii in afara facturilor si mancarii.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.