Apropierea zilei de 1 decembrie – dată memorabilă în procesul de afirmare a unității naționale a românilor, răspîndiți pînă în anul 1918 în imperii hrăpărețe care s-au înstăpînit pe teritoriile noastre – prilejuiește evaluarea strategiei și mijloacelor care au condus la realizarea visului secular al unirii. A fost meritul minților luminate ale românilor aflați sub ocupație străină care, intuind pericolul în care ne aflam, s-au organizat în societăți ce și-au propus ca scop să facă din cultura noastră o armă nesîngeroasă, dar eficientă, în confruntarea dură pentru păstrarea ființei naționale.
Școala Ardeleană, Societatea „Astra” din Sibiu, Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, întemeiată la Cernăuți în anul 1862, mișcarea culturală românească din Basarabia, au pregătit temeinic, pe plan cultural, actul Unirii de la 1 decembrie 1918. Nu putem trece cu vederea faptul că după cel de-al doilea război mondial o parte din cuceririle de la 1 decembrie 1918 au fost pierdute prin nesocotirea adevărului istoric și a normelor de drept internațional.
În contextul politic actual se constată o tot mai mare încrîncenare pentru cîștigarea sau păstrarea puterii, trecîndu-se cu ușurință peste durerile și drepturile noastre istorice, care rămîn ne-negociabile. Iminenta noastră intrare în NATO și perspectiva de a face în curînd parte din Uniunea Europeană nu ne îndepărtează cu totul de pericolele care ne-au însoțit în cursul istoriei. Dacă românii care au emigrat fac eforturi de a-și conserva identitatea națională prin biserică, păstrarea limbii și a culturii noastre, atît cît se poate în condiții de dispersare și de adaptare în țările unde au ajuns, este lesne de observat că și „statornicii” se confruntă cu numeroase presiuni la care nu s-au găst răspunsuri adecvate.
Nimeni nu poate fi învinovățit că nu este de aceeași etnie cu populația majoritară din țară, dar de la spiritul nostru tolerant și pînă la încercările unora de a ne falsifica istoria este un pas care nu ne poate lăsa indiferenți. Cum nu putem folosi arme în această confruntare, rămîne să ne folosim argumentele bazate pe documente istorice. Urmînd această cale cu bune rezultate și în trecut, Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina a inițiat o adevărată întrecere între comune și sate în a-și întocmi monografii în al căror cuprins să-și găsească locul zbuciumata noastră istorie, evocată pe baza documentelor și a mărturilor existente.
De mare interes se bucură, în Bucovina, monografiile localităților Putna, Sucevița, Frătăuții Vechi, Mănăstirea Humorului, Bilca, Pârteștiul de Jos, Udești, Gura Humorului, Arbore, Sadova, Baineț și altele. O preocupare de aceeași natură privește localități din nordul Bucovinei, unde au apărut ori sînt în curs de apariție monografii ale localităților Mahala, Voloca, Cupca. Asemenea preocupări prilejuiesc atît retrospective istorice, cît și incursiuni în contemporaneitate, de natură să stimuleze spiritul creativ și să combată unele metehne păgubitoare, cum ar fi și ignorarea interesului public al locuitorilor de la sate.
Distanța ce încă ne separă de țările din familia cărora dorim să facem parte nu poate fi parcursă prin ordonanțe guvernamentale, oricît de „urgente” ar fi ele. Este nevoie de o preocupare asiduă, atot-cuprinzătoare pe plan cultural pentru schimbarea mentalității noastre, începînd de la copiii din grădinițe și pînă la numeroșii cetățeni care s-au grăbit, cu „ajutor guvernamental”, să adere la statutul de pensionar.
Multe pot fi efectele benefice ale actului cultural! Două dintre ele se impun cu necesitate pentru modificarea comportamentului individual al cetățenilor: atitudinea față de muncă și față de interesul firesc al colectivităților din care facem parte. Oricît de grăbiți și de somați am fi de către cei care ne monitorizează în aceste două direcții, realitățile nu pot fi schimbate peste noapte și nici o inițiativă îndreptată spre realizarea acestui scop nu este de prisos. Dorind să ne însușim o mentalitate europeană, trebuie să avem convingerea că nimeni nu ne cere să ne pierdem calitatea noastră de români, principala noastră zestre pe care ne-am păstrat-o pe întreg parcursul zbuciumatei noastre istorii. (Emilian DREHUȚĂ, președintele organizației Bacău a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina)
Lasă un răspuns