Un bărbat din comuna Stănișești, județul Bacău, și-a înjunghiat soția, după care a încercat să se sinucidă. Cei doi au fost găsiți inconștienți, de un vecin.
Polițiștii au fost sesizați, miercuri, în jurul orei 13.45, de un bărbat din Stănișești că doi soți, vecini de-ai săi, se află în locuință cu leziuni în zona gâtului. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat și o femeie prezentau leziuni provocate de un cuțit.
„Din primele cercetări a rezultat faptul că un bărbat de 38 de ani, pe fondul unui conflict spontan, i-ar fi provocat leziuni soției sale, în vârstă de 30 de ani, în zona gâtului, cu un cuțit, ulterior încercând să se sinucidă”, a transmis IPJ Bacău.
Atât agresorul, cât și victima agresiunii au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale desfășoară cercetări la fața locului pentru stabilirea întregii situații de fapt.
Lasă un răspuns