Presa din Bacău este din nou în doliu, odată cu decesul fostului jurnalist Ovidiu Constantinescu. A lucrat la Radio Star B, în anii 90, după care a scris la Deșteptarea, Euro TV și Monitorul de Bacău.
În ultima perioadă, sănătatea lui Ovidiu Constantinescu a fost măcinată de o boală gravă. Ieri, a murit acasă, după o internare de două luni în spital. Pe 2 ianuarie 2023 ar fi împlinit 51 de ani.
„Drumurile lui în presă au fost înlocuite de mult timp cu cele spre ședințele de dializă. Dumnezeu să-l ierte și să-i facă un loc în Împărăția Cerurilor!”, a notat, pe Facebook, fosta jurnalistă Luminița Pătrățeanu.
Ziarul de Bacău transmite condoleanțe familiei îndoliate!
Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi depus, joi, la capela cimitirului Sarata 1, iar înmormântarea va fi sâmbătă, 3 decembrie 2022.
Faghiean a zis
Păcat – un om deosebit – dar baba aia cu coasa nu ține cont cine ești – Dumnezeu să-l ierte!!!
La Gomera a zis
Am fost coleg cu Ovidiu… un om integru, de nadejde, jurnalist talentat, un om linistit, te incarca pozitiv cand vorbeai cu el… Unora, cand se sting, lumea le spune „Dumnezeu sa-l ierte”. O fi avut pacate si Ovidiu, ca noi toti, dar nu le stiu, si cred ca nu prea au fost. Asa ca spun „Dumnezeu sa te odihneasca in pace, prietene.” Pacat, nu ne-am mai vazut de aproape 20 de ani, dar daca ne-am fi intalnit pe strada, cu siguranta ca ne-am fi imbratisat…
dasdsad a zis
Dumnezeu sa-l ierte pe Ovidiu 🙁
Mirela Romanet a zis
Dumnezeu sa-l ierte! Grea suferinta!
Paulet Narcis a zis
Dumnezeu sa-l ierte!
Am fost colegi de clasa la scoala gimnaziala nr 5 din Bacau. Un om linistit, prietenos, uneori retras si inzestrat, talentat in ale scrisului.
Odihna cea vesnica dai-o lui Doamne!
Popovici Costel Ciprian a zis
Îmi pare foarte rău că au dispărut întâi radio star , al doilea , radio alfa și la urmă și mesagerul FM , sincer !!!