O mașină Volkswagen Beetle, implicată într-un accident acum câteva zile, pe raza localității Sănduleni, a fost prădată de hoți, până ca proprietarul să apuce să o pună pe roți și să o tracteze până la un service.
Mașina fusese închiriată din Onești și, deși s-au rostogolit cu ea de mai multe ori, șoferul și pasagerul din dreapta au scăpat teferi, aproape fără vreo zgârietură. Absolut halucinant, la scurt timp de la producerea accidentului, indivizii puși pe căpătuială au furat trei dintre jante – ar fi luat-o și pe a patra, dacă n-ar fi fost prevăzută cu sistem antifurt – plus alte câteva mărunțișuri, cricul, trusa medicală, etc., informează unupetrotus.ro.
Proprietarul autoturismului a rămas cu un gust amar și spune că oferă recompensă 500 de euro celui care ajută la identificarea hoților.
„Cine îmi poate oferi detalii cu privire la furtul jantelor la această mașină, accident provocat în data de 08.12.2022, în comuna Sănduleni, județul Bacău … (mașina fiind închiriată) în timp de câteva ore au fost furate 3 jante.. (3 roți)… a 4 roata avea prezon antifurt. Să te bucuri la un om care putea să moară, șă furi roțile la mașină, ofer 500 euro pentru cele 3 roți, … și dosar penal în instanță pentru furt … cine îmi dă indiciu promit să ofer această sumă. Rog share. Mulțumesc” este mesajul postat de proprietarul mașinii pe o rețea de socializare.
Cristi a zis
Foamea…..te poate face capabil de lucruri nefirești.
Lipsa educatiei te poate face capabil de lucruri groaznice …..
Cam asta e nivelul la care s-a ajuns 😔!!!
Stan a zis
Romania 2022!!
Si ii acuzam pe altii ca nu ne primesc in Schengen.
cosmin2 a zis
ai lor fura la nivel inalt… de aia unii fura jante, ca altii cara cu geanta din avutul public!
nicktheromanian a zis
vezi comentariul lui cristi.
daca un individ e ”prost cu acte”, tu trebuie (sau se justifica) sa fii mai prost decat acel individ?