~3 min lectură 1 comentariu

Cristian Ichim, despre acuzațiile de corupție la adresa șefilor CFR: „Am pierdut lumina de la capătul tunelului în care a intrat infrastructura feroviară românească”

Gabi MIHAI

Deputatul REPER Cristian Ichim trage un semnal de alarmă vizavi de situația în care se află infrastructura feroviară din România, ce a primit o nouă lovitură prin acuzațiile aduse de DNA la adresa conducerii acesteia. Parlamentarul băcăuan susține că actuala coaliție nu a făcut nimic pentru modernizarea CFR, companie pe care o folosește pentru a înlocui „autobuzele electorale” cu „garniturile de tren”

Am pierdut lumina de la capătul tunelului în care a intrat infrastructura feroviară românească, dar sper să nu ne pierdem și speranța că o să fie, la un moment dat, mai bine.

Ca și cum nu ar fi suficient că infrastructura feroviară din România este lăsată mai mereu pe ultimul loc atunci când vine vorba de investiții, actuala coaliție de la guvernare mai dă o lovitură domeniului și asezonează totul cu fapte de corupție.

Directorul companiei de stat CFR S.A., Alexandru Ion Simu și Petru Cesa, director în companie, sunt acuzați de instigare la abuz în serviciu și instigare la uzurparea funcției, potrivit unui comunicat al DNA.

Trenurile de marfă circulă în România cu o viteză medie de 15-17 km/h, pe multe tronsoane din țară, liniile de căi ferate nu au mai fost modernizate de peste 30 de ani, locomotivele din dotare au peste 50 de ani, trenurile staționează în câmp ore întregi, fie iarnă sau vară, spre disperarea călătorilor, iar calitatea serviciilor oferite de operatori s-a prăbușit în mod dramatic.

Situația actuală este bine cunoscută la nivelul conducerii numite de PSD, dar se încăpățânează să ofere soluții clare. Am semnalat, în repetate rânduri, declinul devastator în care se află infrastructura feroviară din România. De exemplu, în sesiunea trecută, la Comisia Transporturi din Camera Deputaților, în contextul unor audieri, l-am întrebat pe directorul Simu care sunt măsurile concrete și proiectele punctuale pe care le implementează pentru a moderniza și dezvolta infrastructura feroviară. Totodată, am cerut clarificări cu privire la investițiile programate și termenele asumate.

Niciuna dintre deficiențele sistemului enumerate mai sus nu reprezintă motivație suficientă pentru cei care conduc destinele infrastructurii feroviare din România să contribuie la îmbunătățirea situației. Din contră, toată energia lor creatoare este direcționată către a găsi soluții pentru a rămâne pe funcții de decizie. De aici își trag politicienii PSD seva creatoare și resursele pentru mobilizarea de partid. “Autobuzele” electorale au fost înlocuite cu ”garniturile de tren” și dacă reușești să faci o treabă bună, recunoștința partidului va fi eternă.

Justiția trebuie să își facă datoria în acest caz, iar românii trebuie să vadă adevărul din spatele perdelelor de fum electoral ale partidelor din coaliția de guvernare.

susține Cristian Ichim deputat REPER Bacău
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. a
    andrei
    18 ianuarie 2023, 06:54
    0

    mooaaaama da ce le zice domnu geo asta ceva de groaza. cum ii trage el de urechi, cum are el pareri despre toti si despre orice, fara sa faca ceva concret…se vede ca a fost la usr.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.