Polițiștii locali din Bacău au dat, miercuri, 18 ianuarie, amenzi în valoare de 13.500 lei, în cadrul unei acțiuni care a vizat oprirea, staționarea și parcarea neregulamentară a vehiculelor rutiere în stațiile de autobuz.
“Au fost verificate stațiile publice de îmbarcare-debarcare călători aflate pe străzile: Ștefan cel Mare, 9 Mai, Calea Mărășești, Milcov, Alexandru cel Bun, și Calea Republicii, fiind depistate un număr 44 vehicule. Pentru 27 dintre acestea s-au aplicat sancțiuni în valoare de 13.500 lei, urmând ca pentru celelalte vehicule depistate să se efectueze verificări, în vederea aplicării măsurilor legale”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Bacău.
Cei de la Poliția Locală au mai precizat și că, de la începutul anului până în prezent, s-au mai aplicat, pentru diferite abateri prevăzute de Hotărârea Consiliului Local nr. 295/2021, cu modificările și completările ulterioare, un număr de 203 sancțiuni contravenționale, din care 132 avertismente, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 89.500 lei.
“În conformitate cu prevederile actului normativ, constituie contravenție următoarele fapte:
- oprirea, staţionarea sau parcarea, pe trotuare, scuaruri, insule de dirijare a circulaţiei, treceri pentru pietoni, spaţii de joacă pentru copii, zone verzi, zone înierbate, sau terenuri destinate a fi înierbate, ce delimitează partea carosabilă de trotuare, spaţii amenajate sau nu, aflate între trotuare şi carosabil sau imobile, a tuturor categoriilor de vehicule rutiere, indiferent de proprietar şi de masa maximă autorizată, se sancţionează proprietarul vehiculului cu amendă contravenţională între 1.500 lei – 2.500 lei.
- oprirea şi staţionarea vehiculelor rutiere pe locurile de parcare rezervate pentru diferite activităţi (statii publice de îmbarcare-debarcare călători, locuri așteptare taxi) sau pentru vehiculele persoanelor cu handicap, marcate şi semnalizate corespunzător, precum şi în dreptul căilor de acces către instituții publice, agenți economici, proprietăți private sau obiective de interes public (puncte TRAFO, centrale, stații distribuție gaze, puncte de colectare a deșeurilor menajere, alei, parcuri, locuri de agrement) se sancţionează cu amendă contravenţională între 1.000 lei – 2.500 lei”, au mai transmis cei de la Poliția Locală.
George a zis
Pe soferii de autbuz care nu intra in alveole atunci cand opresc in statie, cand ii amendati ?
Baba Yaga a zis
Da bravo ! Pe 9 Mai la Precista, unde statia de autobuz care este marcata si niciodata folosita, daca cineva parcheaza acolo, isi ia ameda, nu ?!?
#vizitiu-brailean a zis
Asta cu terenurile ce urmeaza a fi inierbate e de „Las Fierbinti”! Stiu caz concret care a fost amendat pt ca a parcat pe un petic de pamant care”urma sa fie inierbat”! Acolo se parca de ani buni si cand a parcat persoana nu era nicio hartie scrisa de mana macar in care sa se specifice acest lucru. Dai putere pro…. Si te arde… Ca el e organul, el e miezul din dodoasca…. Jale mare cu paza contractuala, asa numitii „politisti locali”….
Adrian a zis
Pe cei ce parcheaza pe str Ștefan cel Mare în fata Paval Dent, pe str Mioritei în zona OMV, pe drumeagul ce face legătura dintre Lic Vranceanu și statuia lui Ștefan cel Mare, care efectiv blochează accesul pe prima banda, formând coloane de mașini pana la Arena Mall, …, CÂND?
H2SO4 a zis
CORECTA si binevenita aceasta actiune de sanctionare a mitocanilor cu volan in mana. Sunt statii in care daca doresti sa urci in autobuz sau sa cobori trebuie sa faci slalon, sa le ocolesti sau sa le stergi de mizerie cu hainele tale. Sunt statii in care taxiurile depasesc de 3-4 numarul stabilt, blocand efectiv toata zona de stationare a autobuzelor. Sunt statii in care in anumite ore din zi autobuzele nu pot opri nici pe banda a doua, pentru ca niste cocalarii parcheaza masinele unele langa altele blocand efectiv toata strada. Politia sa aplice amenzi zi de zi si nu din cand in cand, sa amendeze si pe cei care parcheaza pe trecerii de pietoni, pe trotuare in curbe sau in intersectii…….pe cei care isi abandoneaza gunoiul menejer pe unde vor ei , ca apoi alti ,,civilizati,, sa se planga ca orasaul este murdar. Cand ai locuri de depozitare a gunoaielor, iar tu in nesimtirea ta il abandonezi in cosurile de gunoi stradale, langa bloc, langa trotuar dupa masinile parcate, in spatele gardurilor vii, pe dupa copaci etc. de mizeria orasului nu se face vinovata Primaria, ci lipsa de educatie si responsabilitate a cetatenilor. Intotdeauna numai prin amenzi repetate poti educa si aduce primitivul pe calea cea buna……
Costi a zis
Pe Stefan cel Mare, la giratoriul de la Podul cu Lanturi, ala cu cofetaria care blocheaza mereu o banda din sensul giratoriu si o parte din accesul in statia de autobuz nu il vad organele? ca ard mereu gazul prin zona?
Pacient a zis
Mai e un Mercedes in fata Spitalului judetean pe care nu il vede nimeni, sta zile nemiscat, chiar si in weekend si peste noapte, pe loc nemarcat, pe trotuar, impiedicand accesul celor care vin zilnic acolo cu probleme…daca nici pe ala nu il vedeti apucati-va de altceva.
Andrei V. a zis
Sa stea in zona Pietei Centrale! Vor aduce miliarde de lei din amendarea nesimtitilor (soferilor) care parcheaza pe trecerile de pietoni, trotuare si spatii verzi, desi au locuri de parcare libere!