~4 min lectură 2 comentarii

Un tânăr din Comănești, fără degete la mâini, a învățat meseria de frizer urmărind fimulețe pe Youtube, pentru a se putea întreține

Andra Juverdeanu

Ionuț Gârbea este un tânăr din Comănești, județul Bacău, care s-a născut fără degetele de la mâini. În ciuda acestei dizabilități, tânărul s-a ambiționat să învețe o meserie pentru a putea fi independent financiar. Cu ajutorul filmulețelor de pe Youtube, Ionuț a învățat să tundă, scrie g4media.ro.

Sursa foto: g4media.ro

Are puțin peste 30 de ani și a fost penultimul dintre cei șase copii ai familiei. A avut o copilărie nu tocmai ușoară şi, așa cum spune, umbrită de răutățile celor din jur. Se referă la etichetele puse de unii colegi de școală, la refuzul angajatorilor dar și la neîncrederea cu care a fost şi este privit de societate, în general.

„Eu când m-am născut, m-am născut cu un singur deget. Toate degetele mele de la mâna dreapta erau lipite într-un singur deget. La mâna stângă am doar degetul mare întreg şi până la degetul mic, nu am niciun deget, sunt fără”, a spus Ionuț.

Primele încercări ale lui Ionuț de a se angaja

Odată cu împlinirea vârstei de 18, tânărul și-a dorit să se angajeze, cu atât mai mult cu cât situația financiară a familiei nu era cea mai bună, dar s-a lovit de refuzul angajatorilor.

„Eram major, nu aveam niciun ban al meu, trebuia să fac ceva şi eu, şi încercam pe cât posibil să lucrez orice pentru a scoate un ban. Îmi aduc aminte că prima dată am vrut să mă angajez ca vânzător la un magazin din apropierea casei şi atunci patroana s-a uitat aşa un pic la mine şi mi-a spus că sunt şi băiat, şi că nu are nevoie, şi că mai am şi probleme la mâini, şi… că nu sunt potrivit.

Am încercat apoi la alt magazin. M-a angajat ca vânzător şi ţin minte că aveam o bucurie imensă că mi-am găsit ceva de lucru şi că sunt de folos cuiva. După o săptămână, patroana mi-a spus că trebuie să plec pentru că nişte clienţi i s-au plâns că sunt deranjaţi de handicapul pe care îl am la mâini şi că i-au pus în vedere că dacă mă mai ţine, ei nu mai vin să cumpere. În momentul ăla nu am putut decât să zâmbesc şi să nu spun nimic. Am ales să ies pe uşă”, a mai spus Ionuț.

Tânărul și-a dat seama că poate reuși doar pe cont propriu

Concedierea a fost unul dintre momentele cele mai dureroase din viaţa lui Ionuţ, un punct în care a înţeles că trebuie să facă ceva pe cont propriu, care să îl ajute să se întreţină. Aşa a luat decizia de a învăța singur de pe Youtube să tundă şi să coafeze.

„Primul calculator l-am avut la 23 de ani. Atunci am început să mă uit pe Youtube la tutoriale și filmuleţe pentru a deprinde această meserie. Pentru că treptat am căpătat încredere în mine, am început să tund, azi o nepoată, mâine un verişor, ca să ajung astăzi în situația de a nu mai face față cererilor. Am reușit să învăţ să ţin foarfecul în mâna stângă cu degetul mare şi cu degetul mic, iar în cealaltă mână doar cu falangele. Dacă la început tundeam o persoană în două ore şi jumătate, acum nu îmi ia mai mult de 30 de minute.”

Pentru că numărul mare al clienților pe care îl are îl face să creadă că poate trăi din asta, Ionuţ speră ca pe viitor să îşi deschidă o frizerie.

„Dorinţa mea cea mai mare este să îmi deschid un salon şi să nu mai tund acasă sau pe unde apuc. M-am gândit să accesez un start-up, pe bani europeni dacă s-ar putea. Sunt în stadiul de consultanţă. Vom vedea. Acum lucrez la limita subzistenţei, dar am încredere că într-o zi îmi voi depăşi condiţia.”

Tunsul nu este singurul talent pe care Ionuţ îl are. Cu timiditate ne-a mărturisit că o altă pasiune a lui este aceea de cânta. A învăţat tot singur… şi tot de pe Youtube…

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. d
    dinu anca
    29 ianuarie 2023, 19:31
    0

    foarte ok

  2. V
    Vasile
    30 ianuarie 2023, 08:28
    0

    Curaj, tinere. Si credinta in Domnul nostru.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.