Elevii talentați din Bacău care provin din familii cu posibilități materiale reduse ar putea primi ajutor pentru a-și dezvolta talentele pe care le au. La nivel național, din decembrie, va începe o campanie denumită „Dăruind vei dobîndi”. Pe listele beneficiarilor au fost înscriși deja și aproximativ 25 de elevi din municipiul Bacău, din care aproximativ jumătate sînt la liceu. „Lista cu elevii talentați care au probleme materiale va fi înaintată Primăriei Bacău, parteneră în această campanie de ajutorare a elevilor. În urma anchetelor sociale, asistenții sociali vor stabili care sînt tinerii care au cea mai mare nevoie de ajutor”, a precizat Maria Crăciunescu, consilier în cadrul Casei Corpului Didactic din Bacău. Această campanie va avea sprijinul posturilor de televiziune TVR Internațional și TVR 2. În timpul emisiunilor televizate, care vor avea loc zilnic în decembrie, copiii și tinerii talentați vor putea fi promovați. În același timp, inițiatorii campaniei vor încerca să identifice persoane fizice sau juridice care pot să acorde un ajutor tinerilor defavorizați. (Costinela BREAHNĂ)
25 de elevi băcăuani vor fi ajutați să-și cultive talentele
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.