~3 min lectură 3 comentarii

Populația municipiului Bacău a scăzut cu peste 8.000 de locuitori în ultimii 10 ani. Vezi datele recensământului populației din județ, pe localități!

Andra Juverdeanu

Conform primelor date ale recensământului din județul Bacău, publicate de Direcția Județeană de Statistică, populația municipiului Bacău a scăzut cu aproximativ 8.000 de locuitori (-5,7%) de la ultimul recensământ din 2011. La nivel județean, populația este în scădere cu 14.781 locuitori (-2,4%).

foto arhivă

Municipiul Bacău, reședință de județ, are o populație rezidentă de 136.102 persoane, mai mică cu 8.205 persoane (-5,7%) față de acum zece ani.

La nivel județean, populația rezidentă este de 601.387 persoane, cele mai multe fiind femei (306.158 persoane, reprezentând 50,9%). De asemenea, majoritatea populației trăiește în mediul rural (349.914 persoane, reprezentând 58,2%).

Slănic Moldova, cu doar 4.000 de locuitori, este cel mai mic oraș, iar Dofteana este mai mare comună, cu peste 10.000 de locuitori

Orașul Slănic-Moldova este orașul cel mai mic din județul Bacău (4.011 locuitori față de 4.198 locuitori
în 2011). Cel mai mare oraș din județ, conform rezultatelor provizorii ale RPL2021, este orașul Comănești cu 19.996 locuitori.

Cea mai mare comună din județ este Dofteana cu 10.236 locuitori, comună în care populația a crescut față de RPL2011 cu 890 persoane, fiind în topul comunelor și la RPL2011. Comuna cea mai mică din județ este comuna Itești cu numai 1.374 locuitori (în scădere față de RPL2011 când s-au recenzat 1.598 locuitori). La recensământul precedent, cea mai mică comună a fost Izvorul Berheciului cu 1.537 locuitori care, la prezentul recensământ din 2021, a înregistrat o creștere a populației, ajungând la 1.606 de locuitori.

Localitățile care au înregistrat cele mai mari creșteri ale numărului de locuitori între cele două recensăminte sunt: comuna Hemeiuș care a ajuns la o populație de 6.523 persoane (cu 1.768 persoane mai multe decât în 2011), comuna Mărgineni cu o populație rezidentă de 9.580 persoane (cu 1.587 persoane mai multe decât în 2011) și comuna Măgura cu o populație rezidentă de 5.647 persoane (cu 1.496 persoane mai multe decât în 2011).

Tabel: Localitățile cu cele mai mari creșteri ale populației. Sursa: DJS Bacău

Localitățile din județul nostru cu cele mai mari scăderi în valori relative înregistrate în decursul ultimului deceniu sunt: comuna Vultureni (1.552 locuitori, –25,1% față de populația din 2011) și comuna Tătărăști (1.857 locuitori, –22,5% față de populația din 2011).

Tabel: Localitățile cu cele mai mari scăderi ale populației. Sursa: DJS Bacău

Între cele două recensăminte, o singură localitate și-a păstrat dimensiunea, respectiv comuna Zemeș
(4.368 locuitori).

Tabel: Localitățile care au înregistrat mici modificări de populație. Sursa: DJS Bacău

(sursa: comunicat de presă)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. H
    Hilca
    31 ianuarie 2023, 17:38
    0

    Si cum de ,,au rezolvat,, cei din Berzunti sa aiba 15 consilieri locali? Trebuiau 13, conform legii. Nici macar nu s-a facut recensamantul in mod real in Berzunti. Sunt sute de locuinte care nici macar nu au fost verificate. Din ,,burta,, sau din ,,pixul,, unor hoti s-au raportat datele?

  2. P
    Pascu
    31 ianuarie 2023, 17:51
    0

    Pai numai in ultimii 10 ani au murit si au schimbat domiciliul peste 600 de persoane si s-au nascut putin peste 400, dar populatia a crescut cu 12 locuitori. Sunteti nebuni?

  3. M
    Marius
    3 februarie 2023, 12:35
    0

    Au emigrat la Brasov

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.