~3 min lectură 3 comentarii

Peste 43.000 de carduri de energie au fost distribuite în județul Bacău. Până pe 20 februarie, toți beneficiarii vor primi cardurile

Andra Juverdeanu

Cardurile de energie prin care sunt sprijinite persoanele vulnerabile pentru plata facturilor la utilități au fost distribuite la un milion de locuințe (puncte de consum). În topul județelor cu cele mai multe carduri distribuite se numără Bacău (43.200 de carduri), Argeș (47.416 de carduri), Buzău (30.835 carduri), Maramureș (33.000 de carduri), Brăila (30.060 de carduri).

În total, 1,7 milioane de carduri au fost tipărite și distribuite către oficiile poștale, aferente punctelor de consum pentru care nu este nevoie de niciun fel de clarificare privind eligibilitatea. Restul de 700.000 de carduri urmează să ajungă la cei îndreptățiți în baza OUG 166/2022 până la 20 februarie.

„Poșta Română s-a mobilizat exemplar și a livrat deja cardurile de energie la un milion de locuințe. Pentru că restul sunt deja în oficiile poștale, suntem siguri că până la 20 februarie vom finaliza distribuirea pentru cei care au fost declarați eligibili fără să fie nevoie de clarificări. De la acel moment se pot efectua plăți, prin cele trei metode deja cunoscute: direct la poștaș, la oficiu sau prin intermediul aplicației pentru care zilele acestea se fac ultimele teste. Foarte important, pentru cei care sunt într-o situație incertă și se verifică zilele acestea dacă sunt într-adevăr eligibili, le transmit să stea fără grijă pentru că nu există riscul să nu primească ajutorul dacă li se cuvine conform legii. Cei care au primit cardul trebuie să știe că pot să facă plăți pentru tanșa I până la vară, nu este nevoie să se grăbească. Iar cei care nu sunt siguri de situația lor pot suna la 0319966 și vor primi clarificări”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Banii se dau în două tranșe

Cei care nu au fost eligibili pentru tranșa I, dar vor deveni la momentul întocmirii listelor pentru tranșa II, vor primi cardul de energie în cursul lunii septembrie. În baza cardului se pot efectua plăți în următoarele perioade:

  • Pentru tranșa I – valoare de 700 lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
  • Pentru tranșa II – valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.

Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei. Ajutorul nu se consideră venit și nu afectează venitul minim garantat; alocația pentru susținerea familiei; statutul consumatorului vulnerabil de energie.

Mai multe detalii puteți citi AICI.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. G
    Gigi Bacauanul
    15 februarie 2023, 15:10
    0

    „Topul județulelor la carduri” = topul județelor la sărăcie. Relevant ar fi de analizat și procentajul de familii/gospodarii eligibile pentru card în județul nostru.
    Unde sunt politicienii din județul nostru, nu își asuma și cifrele astea?
    Aici este realitatea pe care o trăim cu toții, nu în postările si făcute la tăieri de panglici pe la tot felul de proiecte lansate, începute și in general fără finalitate.

  2. V
    VALI
    15 februarie 2023, 15:44
    0

    De ce pt cei cu centrală în condițiile în care plătim pt căldura de la subsol nu beneficiem de adeverință de la asociație? Asociațiea84 – Luceafărul strMilcov-69-A, deși din impozitul celor cu centrale se achită subvenții pt căldura asistaților social!!!!

  3. r
    rols
    16 februarie 2023, 07:19
    0

    La pomana suntem „cei mai fruntasi”.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.