CONTRAPUNCT Un om mai puțin obișnuit

„Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat, și pe scaunul hulitorilor n-a șezut…” Nu știu nici eu de ce mi-au venit în minte aceste adînci cuvinte ale Psalmistului, atunci cînd m-am gîndit să scriu despre Constantin Bisoc. Poate pentru că e un bărbat care evită discuțiile goale, bîrfele de tot soiul, poate pentru că e un pasionat al cunoașterii filosofice, un neobosit și entuziast „căutător” de adevăruri adînci ale existenței; în nici un caz nu m-am gîndit la performanțele sale profesionale, ca inginer electronist și ca director cu problemele calității la societatea A-E Electronics SA din Bacău. Să vă spun, mai întîi, că sîntem vecini. Nu, nu locuim în același bloc, dar, cum blocul lui e vizavi, ne vedem destul de des – asta, să zic, o dată pe săptămînă -, el plecînd, dimineața la serviciu și întorcîndu-se, acum, cînd e toamnă tîrziu și zilele sînt scurte, pe întuneric. Om tînăr – puțin peste patruzeci de ani – înalt, și nu prea, cu ochelari grei pe nas, dovadă a studiului îndelungat și permanent, pași largi și, parcă, precauți, cu sacoșa în mînă se îndreaptă spre piața aflată „peste drum” după cumpărăturile „comandate” de Mirela, soția sa, medic, sau chiar de Adriana, fiica lor, elevă într-una din clasele superioare ale liceului… Iar cînd ne întîlnim, el știe că va întîrzia de fiecare dată, pentru că aproape va uita că e trimis după cumpărături… „Domnule…, ce-ai mai citit în ultimul timp…? Ce zici de cuvintele acelea celebre ale lui Aristotel, amicus Plato, sed magis amica veritas. Domnule, ce cuvinte, ce oameni au fost anticii…!” Și, după un moment: „De fapt, atunci s-a spus cam totul despre oameni…!” Cam așa începem discuția, un fel de filosofie peripatetică. Zic un fel, atîta tot, pentru că ceea ce discutăm noi nu poate fi comparat, nici pe departe, cu ceea ce făceau marii greci… Și, după alte cîteva momente: „Am primit o carte de versuri de la Andrei Fischaz, prietenul meu din Israel. Domnule, e un mare poet omul acesta…” Astfel, îmi amintesc, Bisoc mi-a mai vorbit despre amicul său, român în Israel, pe care l-a cunoscut atunci cînd, pentru un timp, firma l-a trimis acolo, la specializare. El s-a specializat în domeniul Electronicii, dar a cunoscut și scriitori români stabiliți în Israel, între Bisoc și Fischaz stabilindu-se o prietenie de durată. Iar cînd poetul vine în România, se oprește la Bacău, la amicul său. Într-o vară, acum nu prea mulți ani, mi-a făcut și mie cunoștință cu acest om deosebit… Și discuția se plasează pe făgașul creației literare… Domnule, am fost zilele trecute la o întîlnire pe care au avut-o scriitorii băcăuani la Casa „Apostu”. A fost și Eugen Simion, președintele Academiei, ce om…! Și ce oameni avem aici, în orașul nostru, oameni de mare valoare… Ai văzut, în „Ateneu”, premiile revistei… Și iar: „Știi ce-am stabilit cu colegii la serviciu…? Nu-ți trece prin cap, știu… Am stabilit ca zilnic, fiecare să vină cu cîte o maximă… Culeasă din cărți, desigur… Și ceilalți să spunem cui îi aparține… Și chiar dacă nu știm, învățăm… Asta-i… Socrate, domnule… Ai citit, din Platon, Apologia…? E plin dialogul ăsta de maxime… De înțelepciune… De asta avem nevoie…, de înțelepciune…, de cultură!… Adevărul e că se citește foarte puțin…, din ce în ce mai puțin… În schimb, triumfă vulgaritatea, prostul gust, incultura…”

Aici, în zona aceasta în care locuim, cei ce-l cunosc pe Constantin Bisoc îl consideră un neobișnuit, un excentric. Poate și unii de la el de la serviciu… Cei mai mulți dintre vecini preferă – atunci cînd se întîlnesc – banalitățile, ipocrizia, bîrfa, iar idei precum cele transmise de amicul meu sînt greu de înțeles, de „mestecat”. În ce mă privește, eu tocmai de aceea îl respect și mi-i drag, pentru că îi înțeleg trăirile, zbaterile, întrebările pe care și le pune în fața sublimei și insignifiantei noastre existențe… (Eugen VERMAN)