~2 min lectură 2 comentarii

Primăria Comăneşti s-a ales cu plângere penală și amendă de 50.000 lei pentru muntele de moloz depozitat în mijlocul naturii

Redacția Ziarul de Bacău

Garda de Mediu Bacău a identificat Primăria Comăneşti ca fiind cea care a depozitat în mijlocul naturii mii de tone de deşeuri provenite din demolări, au declarat surse din Ministerul Mediului pentru g4media.ro. Deşeurile au fost transportate şi depozitate de câţiva agenţi economici la recomandarea scrisă a primăriei care a pretins că materialul este inert şi că va fi folosit pentru lăţirea și consolidarea unui drum.

Viorel Miron, primarul orașului Comănești

Garda de Mediu susține că depozitarea de deşeuri s-a făcut fără ca primăria să deţină un act de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului, motiv pentru care Primăria Comăneşti a fost amendată contravenţional cu 50.000 lei şi obligată să aducă terenul la starea iniţială în termen de 60 de zile. Totodată, au fost sesizate organele de cercetare penală pentru încălcarea unei Ordonanţe de Urgenţă privind depozitarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate. Plângerea a fost făcută de Garda de Mediu Bacău.

Instituțiile verifică şi firmele care au făcut lucrări de construcţii pe raza oraşului Comăneşti. Până în prezent, inspectorii de mediu au constatat că firma Alconep SRL a transportat în perioada februarie-martie 2023 deşeuri inerte rezultate din reabilitarea unor şcoli „la recomandarea scrisă a Primăriei Comăneşti”. Pentru acest lucru, societatea a fost amendată cu 20.000 lei.

Citiți și „Garda de Mediu susține că Primăria Bacău a depozitat ilegal resturile de la garajele demolate. Grămezile de deșeuri toxice au dispărut chiar înaintea controlului”!

Un caz asemănător a fost constatat și în municipiul Bacău, unde tone de deșeuri provenite din demolarea garajelor ar fi fost depozitate ilegal pe un teren pus la dispoziție de Primărie.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Vasilache Romulus
    17 martie 2023, 10:59
    0

    În sfârșit o veste bună!
    La pușcărie cu poluatorii!

  2. N
    Nico
    18 martie 2023, 09:54
    0

    La Berzunti cand vine Garda de Mediu pentru a analiza depozitarea a zeci de camioane de moloz provenit de la demolarea unor ruine cumparate de primar in Onesti, acolo unde a achizitionat cateva mii de metri patrati? Moloz depozitat langa DJ 117, in centrul comunei si in curtea Primariei noi, fara nicio autorizatie. Clar abuz in serviciu!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.