Un muncitor băcăuan, în vârstă de 59 de ani, a murit pe un șantier din zona Piața Ovidiu, Constanța. Se pare că bărbatul a fost lovit mortal de o bucată de BCA, care a căzut de la etajul 6 al unei clădiri aflate în construcție, potrivit ziuaconstanța.ro.
„La data de 22 martie, în jurul orei 09.40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în Piața Ovidiu, s-a produs un accident de muncă, în urma căruia un muncitor a fost rănit”, a transmis IPJ Constanța.
Asupra bărbatului au fost efectuate manevre de resuscitare, în urma cărora a fost declarat decedat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și ucidere din culpă, potrivit sursei citate.
Lasă un răspuns