REPORTER ÎN PIAȚĂ Uitarea

„Spune-mi, maică…, te rog, spune-mi, de ce am venit eu, astăzi, la piață…? Poate știi matale…!” Bătrîna cu basma neagră pe cap și ochelari groși pe ochi, fața rotundă palidă, zbîrcită, o întreabă pe fata de la chioșcul de ziare „de ce a venit la piață…” Fata o privește lung… Sigur că o cunoaște pe bătrînă, vine des pe aici, dar de unde să știe ea de ce femeia a venit, astăzi, la piață. „Am uitat, maică…, am uitat… Uite-așa pățesc de cîtva timp… Plec de acasă cu o treabă și uit cu ce treabă am plecat… Și bărbatul ăla al meu, n-a mai putut trăi… S-a culcat și dus a fost și pe mine m-a lăsat singură, singurică, surdă și uitucă, fără nici un ajutor, cu pensia asta care abia-mi ajunge să-mi plătesc întreținerea… Și vine acuma iarna și nu știu zău ce o să mă fac…!” Așa se plînge bătrîna, iar o femeie, un suflet caritabil, o ia de mînă și o ajută să-și amintească de ce a venit bunica la piață… Da, să cumpere niște prune uscate, să facă o mîncare cu orez, adică un fel de pilaf din prune. Că-i Postul Crăciunului… Liliana Stan, fata de la chioșcul de ziare, îmi zice că bătrîna a fost muncitoare la „Proletarul”, era țesătoare, o țesătoare bună… Venise în fabrică cînd avea vreo 17 ani, terminase „Profesionala” la școala din Buhuși, școală cunoscută în toată țara, de unde generații întregi de țesători și filatori și maiștri au intrat în marea fabrică buhușeană. Dar și aici, în Bacău, la „Proletarul”, de atunci și pînă a ieșit la pensie, au trecut 40 de ani, tot timpul a lucrat la războiul de țesut. Utilajele astea erau de la început vechi. Ani de zile a muncit la ele, lucra la trei războaie, și zgomotul acela, ca o canonadă de mortiere, i-a știrbit rău auzul… Taman cînd a ieșit la pensie, i-a murit bărbatul, fost maistru la Filatură. Copii n-au avut, nu știe cine a fost de vină, cocoșul ori găina, și uite-o singură, singurică, surdă aproape și uitucă, și pensia asta de mizerie. Crede că pensia mică și necazurile și munca au adus-o în această stare… Acuma pleacă de acasă cu o treabă și uită cu ce treabă a plecat. Și așa își duce traiul, anii cîți i-au mai rămas… (Eugen VERMAN)