Pe fondul unor divergențe familiale mai vechi, joi noaptea, între Nistor Arsenie, de 43 de ani, din satul Valea Arini, comuna Măgirești, și soția lui, Elena, de 27 de ani, s-a iscat o ceartă violentă. Mai întîi bărbatul și-a agresat consoarta, iar cînd acesta a încercat să o lovească cu un ciocan, femeia a pus mîna pe un cuțit și l-a înfipt în abdomenul soțului. La acsenă au fost martori neputincioși copiii lor, doi băieței, unul de 8 ani și celălalt de 4 ani, care au alertat vecinii. Transportat urgent la Spitalul Moinești, victima a fost diagnosticată cu plagă hemoragică prin înjunghiere și stare de ebrietate, fiind internată la Secția de Terapie Intensivă. Acum, polițiștii urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs incidentul și dacă Elena Arsenie s-a aflat în legitimă apărare. În funcție de concluzii, va fi întocmit dosarul penal ce urmează a fi trimis spre instrumentare la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Județului Bacău. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns