~2 min lectură 1 comentariu

UMB a primit autorizația de construire pentru primul lot al Autostrăzii Bacău – Focșani. În doi ani și jumătate trebuie să fie gata!

Gabi MIHAI

Ministerul Transporturilor a emis luni, 27 martie, Autorizația de Construire pentru primul Lot al Autostrăzii Focșani-Bacău, tronson cu o lungime de 36 km., pe care UMB trebuie să-l finalizeze în doi ani și jumătate. Conform Economedia, termenul de 30 de luni se calculează de la momentul emiterii Ordinului pentru Începerea Lucrărilor (OIL) pe care Compania de Drumuri urmează să-l emită în scurt timp, dar constructorul a intrat în teren încă din ianuarie.

CNAIR și UMB au semnat contractele de execuție pentru Autostrada Focșani -Bacău (96 km.) pe 15 decembrie 2022, pentru toate cele trei loturi ale secțiunii Focșani-Bacău (cea mai lungă secțiune de pe Autostrada Moldovei) termenul fiind de 30 de luni.

Autorizația completă este emisă pentru 2,66 miliarde lei și avizează lucrări în localitățile Odobești, Mărășești, Panciu, Vânători, Garoafa, Bolotești, Țifești, Movilița și Pufești din județul Vrancea.

Parte a Autostrăzii Moldova (A7), Autostrada Focșani-Bacău este compusă din 3 loturi:

Lotul 1: Focșani – Domnești Târg (35,60 km)

Lotul 2: Domnești Târg – Răcăciuni (38,78 km)

Lotul 3: Răcăciuni – Bacău (21,52 km)

Autostrada Focșani – Bacău are o lungime totală de 95.902 km și va cuprinde 91 de poduri/pasaje, 5 noduri rutiere, 2 parcări de scurtă durată (stânga/dreapta), 2 parcări tip S1 (stânga/dreapta), 1 parcare tip S3 (stânga/dreapta) și 3 Centre de Întreținere și Coordonare.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Vanc Samuil Alexandru
    18 mai 2024, 05:47
    0

    Buna ziua! As vrea sa ma angajez si eu sofer pe trakker!! Daca mai sunt locuri!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.