Deputatul băcăuan Cristian Ichim anunță că s-a prelungit, pentru a treia oară, termenul de depunere al proiectelor finanțate din PNRR pentru centre de zi destinate copiilor. Este vorba de 150 de centre care s-ar putea construi în toată țara și de care ar putea beneficia copiii familiilor aflate în situații de risc. Sunt bani europeni cu care primăriile ar putea construi centre noi de la zero sau le-ar putea dota și extinde pe cele existente.
„De astfel de centre de zi ar fi mare nevoie în mediul rural, unde rata abandonului școlar este foarte mare. Centrele ar putea veni în ajutorul copiilor, oferindu-le un spațiu sigur, dotat, unde ei să beneficieze de program after-school, să își facă temele, să socializeze și să se recreeze, să beneficieze de consiliere și de o masă caldă. Conform Registrului Național al Furnizorilor de Servicii Sociale, 90% dintre comune și 70% dintre orașe nu au astfel de centre de zi”, arată deputatul REPER.
Ichim susține că există un dezinteres flagrant al primăriilor față de aceste fonduri, din diverse motive. Deputatul face un apel către edili de a depune documentația și de a accesa fondurile pentru bunăstarea copiilor din localitățile pe care le administrează.
„Dacă înainte ne plângeam că nu există fonduri, acum nu reușim să aplicăm pentru proiecte. Apelul pentru depunerea proiectelor a fost lansat din luna noiembrie a anului trecut. Din informațiile publice ale Autorității pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, autoritatea care gestionează aceste fonduri, dezinteresul primăriilor pentru astfel de proiecte provine din lipsa personalului cu expertiză în scrierea de proiecte, dar și din teama de a nu cheltui bani din bugetul local pentru întreținerea acestor centre pe termen lung. România deja înregistrează întârzieri mari în absorbția de fonduri europene și pentru a face pași concreți mai departe avem nevoie de specialiști în fonduri europene care să ajute instituțiile, mai ales pe cele de la nivel local să atragă cât mai multe fonduri.
Fac apel la primăriile din județul Bacău să depună documentația necesară pentru finanțarea centrelor de zi pentru copii finanțate din PNRR. Termenul până la care mai pot fi depuse proiectele a fost prelungit până pe 10 iunie. Este nevoie de mai mult interes din partea autorităților publice locale pentru bunăstarea copiilor din localitățile pe care le administrează”, mai spune parlamentarul băcăuan.
adrian a zis
extras contract consultanta constructii „Obiectul prezentului contract îl constituie prestarea serviciilor de consultanţă în construcţii, în vederea implementării subproiectelor finanţate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi Guvernul României prin ANPDC, în cadrul Proiectului ”Servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa şi instruirea personalului aferent” in Bacau functioneaza un Centru pentru copii din familii defavorizate in Comuna Traian. are cel putin 6 ani de cand este in functiune. prezentati-l ca exemplu..interesati-va… poate o sa fie si alti primari interesati daca li se explica ce si cum. bineinteles ca o sa puteti afla si care sunt costurile de functionare, cum se scrie un proiect de acest gen, care sunt autorizatiile necesare functionarii. exista persoane cu expertiza in Bacau care sa se ocupe de scriere proiect, implementare, asistenta pana la darea in functiune.
Cetatean a zis
Parcă nu mai scăpăm de comentariile acestui „accident politic”.
edi a zis
tipic hastag userist…se pricepe la tot si la nimic…are pareri despre tot desi nu face nimic….toti is prosti el e destept…si inca mai au 7-10% din alegatori…trist…