Gala Premiilor Comunității Băcăuane, cel mai longeviv eveniment regional de caritate și de recunoaștere a implicării sociale, ajunge la ediția a XX-a. An de an, oameni cheie ai celor mai importante companii locale, personalități ale societății civile și administrației locale, se reunesc într-un cadru festiv și elegant în care generozitatea și implicarea sunt la loc de cinste. Anul acesta evenimentul se va desfășura pe 18 mai și propune invitaților o locație nouă și foarte potrivită pentru un eveniment de top, restaurantul Caprice Events, Bacău, care va găzdui peste 200 de reprezentanți ai societății civile locale și ai mediului de afaceri, reuniți pentru a-i cunoaște și aplauda pe cei mai implicați și activi membri ai comunității locale și pentru a-și oferi sprijinul, prin sponsorizări și donații, la continuarea programelor sociale oferite de Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) bătrânilor și copiilor din județul Bacău, aflați în situații sociale vitrege.
”Tema Galei din acest an este inspirată întrucâtva de istoria zbuciumată a ultimilor trei ani și cu nevoia pe care o resimțim cu toții de a ne regăsi, de a ne reașeza pe un făgaș echilibrat, armonios și pașnic, atât ca persoane cât și în ansamblu ca societate. Prin urmare îi vom invita pe băcăuanii care vor să pună umărul la această reconstrucție interioară și socială, să devină ambasadorii unui viitor sustenabil. Vrem să transmitem prin intermediul Galei un mesaj de pace, echilibru și armonie între oameni și față de mediul înconjurător, ca singura cale de a mai avea un viitor pe această planetă! Viitorul stă acum în mâinile noastre, iar responsabilitatea și solidaritatea sunt fundația pe care se construiește un viitor sustenabil!” Gabriela Achihai, președinte FSC
Gala din acest an va avea ca amfitrion o prezența bine cunoscută a showbizului, Iuliana Marciuc, prezentatoare și realizatoare de emisiuni tv în cadrul Televiziunii Române. Copiii și voluntarii FSC se pregătesc, ca în fiecare an, pentru a-i încânta pe invitați cu momente muzicale și de dans, inspirate de tema Galei: Pace. Echilibru. Armonie. Programul serii va fi completat și de alte surprize muzicale oferite de artiști locali, tombolă cu premii atractive și licitații de obiecte inedite și valoroase, dar și de un meniu și o atmosferă în stil mediteraneean.
Momentul culminant al serii va fi decernarea Premiilor Comunității Băcăuane, tradiție ce va fi reînnodată după 4 ani de pauză, impusă de pandemia cu COVID-19. Se vor acorda din nou distincții unor ONG-uri/instituții, persoane și societăți comerciale, care au întreprins în anul precedent acțiuni și proiecte concrete, bine definite, ce au vizat dezvoltarea comunității locale, rezolvarea unor probleme de interes general, ajutorarea semenilor aflați în nevoie și sprijinirea categoriilor defavorizate, pe baza unor nominalizări trimise de publicul larg și analizate de un juriu imparțial.
„Perioada de trimitere a nominalizărilor pentru ediția din acest an este cuprinsă între 3 – 28 aprilie (ora 14:00). Nominalizările pot fi făcute exclusiv on line pe pagina https://fsc.ro/implica-te/evenimente-de-strangere-de-fonduri/gala-premiilor-comunitatii/fa-o-nominalizare/ , de către orice persoană care a fost implicată sau cunoaște un proiect de interes comunitar și cu impact ce s-a derulat în 2022. După această dată nominalizările vor fi analizate de juriul competiției care va stabili lista primilor trei clasați la fiecare categorie. Aceștia vor avea statutul de invitați de onoare ai Galei Premiilor Comunității Băcăuane, în seara evenimentului urmând a fi anunțați câștigătorii acestei ediții”– Ionuț Chiriță (coordonator eveniment)
Ce pot face sponsorii
Fiind un eveniment de caritate, participarea firmelor și companiilor se face pe baza unui pachet de sponsorizare, complet deductibilă din impozitul firmei, care cuprinde diferite avantaje de participare și imagine, în funcție de suma oferită. Evenimentul este deschis tuturor societăților comerciale, chiar și microîntreprinderilor, pachetul de baza plecând de la 300 de euro, în timp ce pachetul de top, Sponsor de Diamant, ajunge la 4000 de euro.
Participarea ca sponsor la eveniment înseamnă de fapt susținerea proiectelor sociale adresate copiilor și bătrânilor defavorizați din județul nostru, deoarece banii strânși în cadrul Galei vor fi folosiți pentru continuarea acestor proiecte, vitale pentru beneficiarii noștri. Spre exemplu, suma oferită de un Sponsor de Diamant (4000 de euro) va însemna, de fapt, îngrijire și asistență medicală la domiciliu gratuită pentru 11 bătrâni din mediul rural, timp de un an, sau accesul a 13 copii săraci la activități educative în cadrul Clubului cu Lipici, timp de un an.
Detalii despre participarea la eveniment, pachetele de sponsorizare și avantajele acestora puteți găsi pe pagina dedicată evenimentului de pe site-ul www.fsc.ro, sau contactând coordonatorul Galei, Ionuț Chiriță, la telefon 0728 028 082. Confirmările de participare se pot face până pe 10 mai!
O parte din costurile organizatorice ale Galei din acest an vor fi acoperite prin proiectul Click <LIKE> ONG derulat de Fundația de Sprijin Comunitar, în parteneriat cu Fundația Comunitară Bacău și Asociația Fabricat în Bacău, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a îmbunătăți imaginea sectorului ONG din comunitatea băcăuană și a parteneriatului între cele 3 sectoare importante, ONG-Public-Privat, precum și creșterea implicării civice în comunitatea locală.
- sursa: comunicat de presă
Vainer a zis
Locul I – braileanul viziteu, care ne-a brailit 4 ani de zile si noi am inghitit gogisile lui. Parcari plutitoare, insula de dezagrement, trenul metropolitan, stadionul cu buruieni, gropile din asfalt,….. Am ajuns in pe ultimul loc in play out in Moldova si in liga 5 in tara…