Banca Națională a României (BNR) retrage din circulație, începînd de vineri, 5 decembrie 2003, bancnotele cu valorile nominale de 50.000 de lei – emisiunea 2000, și 100.000 de lei – emisiunea 1998, imprimate pe hîrtie, se arată într-un comunicat al BNR. După data de 31 mai 2004 încetează puterea circulatorie a acestor bancnote, care nu mai pot fi utilizate ca mijloace legale de plată. Retragerea din circulație a bancnotelor de 50.000 lei – emisiunea 2000, și 100.000 lei – emisiunea 1998 se va face în perioada 5 decembrie 2003 – 29 februarie 2004. În această perioadă, aceste bancnote vor fi primite de la populație, în mod obișnuit, de toți agenții economici, precum și de celelalte instituții. Acestea sînt obligate să primească bancnotele menționate, să nu le repună în circulație și să le depună zilnic la unitățile bancare unde au contul deschis, odată cu depunerile de numerar.
„În intervalul 1 martie – 31 mai 2004, bancnotele aflate în perioada de retragere vor fi primite de la populație, agenți economici și celelalte instituții, în plăți și pentru preschimbare, numai de unitățile bancare. Acestea nu le vor mai repune în circulație, urmînd să le depună în conturile lor deschise la Banca Națională a României”, se mai arată în comunicat.
Deoarece, după data de 31 mai 2004, încetează puterea circulatorie a bancnotelor cu valoarea nominală de 50.000 de lei – emisiunea 2000 și 100.000 de lei – emisiunea 1998, unitățile băncilor comerciale nu le vor mai primi de la populație, agenți economici și alte instituții și nu le vor mai preschimba. În perioada 1 iunie 2004 – 31 decembrie 2004, bancnotele de 50.000 de lei – emisiunea 2000 și 100.000 de lei – emisiunea 1998, care și-au pierdut puterea circulatorie, pot fi preschimbate numai la Banca Națională a României – sucursalele București, Cluj, Iași și Timiș. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns