Viceprimarul Liviu Miroșeanu susține, într-un comunicat de presă, faptul că banii alocați pentru asfaltări și reparații sunt aproape epuizați și acuză opoziția din Consiliul Local pentru alocările insuficiente de fonduri pentru a reface infrastructura stricată după iarnă.
„Norocul nostru că nu am avut o iarnă grea. Altfel, dezastrul de pe străzile orașului ar fi fost și mai mare. Suntem în luna mai, în majoritatea localităților se lucrează intens la infrastructura rutieră și pietonală, iar în Bacău în câteva zile epuizăm bugetul alocat prin decizia unanimă a consilierilor opoziției. Și-i numesc aici, deschis, pe cei de la PSD, PPU, PER, PRO România și pe consilierul independent. Din păcate, aceasta este realitatea, o realitate pe care ei încearcă să o ascundă, ori să o distorsioneze prin mesaje mai mult țipate decât rostite pe un ton civilizat, argumentativ.
La rectificarea din luna aprilie, cu toate că am atras atenția că în contul de reparații mai există doar 300.000 lei, consilierii opoziției au decis să aloce doar 3 (trei) milioane de lei pentru reparații și asfaltări. O sumă infimă în raport cu nevoile orașului. Fără argumente pertinente, invocând cifre și capitole bugetare care nu au nicio legătură cu realitatea, au decis să schimbe destinația sumelor alocate pentru reparații și asfaltări.
În câteva zile, cele 3 (trei) milioane de lei se epuizează. Lucrăm acum în zonele Nord și Sud, pe contracte multianuale încheiate anterior, dar suprafețele pentru care ajung banii sunt mici în raport cu realitatea: aproape 4.000 de metri pătrați în fiecare din cele două zone. Un milion de lei se vor folosi pentru reparații si trotuare. Insuficient și aici.
Firește, nemulțumirile sunt mari dar realitatea trebuie cunoscută. De prea multă vreme ședințele de Consiliu Local s-au transformat în piese de teatru ieftin, într-o tribună de la care consilierii opoziției își pregătesc campania electorală și blochează orice proiect al primăriei”, arată viceprimarul Liviu Miroșeanu.
Maricel a zis
Liviu, tata, ai amnezie? Ai votat amendamentul opozitiei la adoptarea bugetului si totodata bugetul in forma respectiva, cu 8,5 milioane puse pt pentru strazi! Daca adaugam cele 3 de la rectificare, ajungem la peste 11 mil pentru asfaltari si gropi. UNDE SUNT BANII?
Sictirit de promisiunile politicienilor a zis
Omul este definiția incompetentului. Până acum nu a livrat absolut nimic din ce a promis. In schimb, bate câmpii cu grație. Bine, nici Viziteu nu este vreun far calauzitor. A tunat și i-a adunat.
Daniel a zis
Poate ne explica viceprimarul cum s-a stricat soseaua la Politie după ce a fost reparată în toamna anului trecut? Nu a ținut nici doua luni și acum vrea alți bani pentru același lucru! Asfaltări la sac, bani cheltuiți aiurea, fără nici o noimă și de vină sunt alții! Ce ați terminat în 3 ani? NIMIC!
Veteranul a zis
Fratilor, daca nu ati aflat, s-a astupat groapa botezata Viziteu, de la Politie. Facem un pariu cat va tine? Eu zic ca in doua saptamani e la fel. Cine se prinde?
IONUT a zis
Eu ma prind….pun pariu ca tot cu astia o sa ramanem si dupa alegeri…. actualii vor fi si viitorii.. indiferent ca vor fi la CL , primarie sau CJ…si asa o sa ramanem si cu orasul in stadiu de tomberon de gunoi !!
Icp a zis
Cat timp mai dureaza pentru ca strada Carpati sa aiba trotuare sigure din punct de vedere al circulatiei pietonale!????
Marius a zis
Mars ! Ati distrus orașul. Numai vrăjeala pe voi di furt.
Martin Adrian a zis
O nulitate.
LSV a zis
Când termini parcarea de la Bazar că a trecut mandatul?
Smup a zis
Dragă Liviu ,singurul lucru pe care l-ai făcut a fost să te bagi sub masă la usr și să ne povestești ce a lucrat Comisia de circulație.Acum te-a lăsat Viziteu fără bani pentru BVA?
Cre a zis
Zero barat cu secretară,consilieră,șofer ,Duster și 18000 Ron salariu.
Lucian a zis
Administratorul public de la PNL e peste Liviu în sondajele interne PNL.Acum s-a gândit el să facă puțin joc de glezne că rămâne fără post.Slab.Foarte subțire.
Puiu a zis
Liviu cum s-a rezolvat dosarul lui Găină?
Lili a zis
Numai minciuni, atâta știți să dați vina unii pe alții când nu sunteți capabili de nimic. Chiar dacă se alocau banii tot nu se făcea nimic , găseați alte motive. Ar trebui să iețiți din politică și din viața publică.
ANA GROZA a zis
Eu nu pot sa inteleg ce politicieni avem in Bacau. Adica Liviu renunta la candidatura si il spijina pe Luci sa iasa primar. Cristi il ajuta si el pe Luci sa iasa primar. Luci iese primar si il da afara din USR pe Cristi pe care l-a facut viceprimar. Luci il ajuta pe Cosmin sa fie sef la SSPM. Cosmin si Cristi nu il ajuta pe Luci sa aiba majoritate in consiliul local. Liviu ii critica pe Cosmin si pe Cristi ca nu ii dau bani lui Luci sa asfalteze desi Liviu a votat bugetul asa cum e el. La fel ca si Cristi si Cosmin. Eu chiar nu mai inteleg nimic.
Andra a zis
Orasul ne e parazitat de 7 ani de lichele! In 7 ani n-au reusit cat a facut Stavarache intr-unul!
Rusine! Dar din p[acate nu cunosc parazitii sensul cuvantului.
popovici a zis
Alooo…..!!!!
Medicamente, medicamente…
Andrei a zis
Din stenogramele sedintei bugetului in care s-a votat amendamentul opozitiei, care a redus la jumate cheltuielile cu drumurile propuse de Primar:
Domnul Primar Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU: Dacă dumneavoastră v-aţi făcut analiza şi consideraţi că acei bani nu erau necesari acum, nu-i nici o problemă. Dar dacă nu va fi aşa după ce analizăm, pentru că mutaţi foarte mulţi bani de pe un capitol pe altul, va trebui să vă asumaţi politic costurile disfuncţionalităţii unor servicii publice. Şi vă spun asta ca să fiţi pe deplin informaţi de posibile consecinţe ale acestui amendament.
Domnul Consilier Laur SOVA-GÂTU (PSD): Domnule primar, dumneavoastră aţi mai făcut-o pe mama Omida acum ceva şedinţe în urmă şi eu v-am mai spus: toate ameninţările astea ale dumneavoastră şi toate „viziunile”dumneavoastră nu s-au adeverit în acest mandat pe care dumneavoastră sper, nu ştiu dacă o să-l duceţi la capăt, pentru că nu aţi făcut absolut nimic şi nu veţi face absolut nimic până Ia sfârşitul mandatului. Deci, mama Omida nu prea v-a ieșit.
Din pacate, s-a adeverit „amenintarea” primarului. Dar cei 16 care au votat in favoarea amendamentului: consilierii PNL (da, chiar si Miroseanu a fost de acord), PMP, PSD, PER, Ghinghes si Chirilescu nu cred ca au suferit in urma craterelor ce au aparut in tot orasul. Am vazut cu totii daunele cauzate de aceste cratere pe Facebook. In schimb, cei care au votat pentru reducerea sumelor de la Sectiunea Transporturi sunt singurii Bacauani care au beneficiat de aceste cratere. Ce ironic! Daca anul aceste au recurs la aceasta metoda de a castiga voturi, mi-e frica de ce se va intampla la anul.
Vecinul a zis
Venitisi asfaltati pe str.Arcade Septilici..!mi ar crapa obrazul de rusine fata de cei de la dedeman…ce cratere au pe acolo !