Un cort de evenimente din Comănești a luat foc, în cursul serii trecute. De urgență, la locul indicat s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Gărzii de Intervenție Comănești și din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată, pe o suprafață de aproximativ 800 mp, la nivelul unui cort de evenimente cu cadru metalic, acoperit cu învelitoare de prelată”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
În jurul orei 20:30, incendiul a fost lichidat. În urma acestuia nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale: cortul de evenimente și o anexă (baie și bucătărie).
Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.
Eu Darmanesti a zis
Cortul de evenimente ars era in Darmanesti, cartierul RaFinarie!!!