~1 min lectură • 7 comentarii

FOTO: Primăria a început să amenajeze sera de la Insula de Agrement. Ce plante vor putea fi văzute

Gabi MIHAI

Primăria Bacău a început să amenajeze sera de la Insula de Agrement din Bacău. Alături de Aquapark și peretele de alpinism, sera este una dintre investițiile care zac nefolosite de ani de zile.

Pentru Ziarul de Bacău, reprezentanții Primăriei susțin că vor fi aduse plante ce nu prea se găsesc în România, iar vizitarea serei se va face după un program ce urmează a fi anunțat după finalizarea amenajărilor.

„Suntem în plin proces de amenajare a serei de pe insulă. Nu avem încă o listă completă a plantelor care vor fi amplasate acolo, însă plănuim să aducem specii care nu se întâlnesc la noi, plante ornamentale și pomi fructiferi specifici zonelor calde, cum ar fi: jacobinia, ficus, cale, lămâi, orhidee, măslin, ferigă, rodii, schefflera, palmieri, agave, cactuși, yucca, iederă, strelitia sau bilbergia.
Sera va fi deschisă accesului publicului conform unui program pe care urmează să îl publicăm imediat ce vom finaliza lucrările de amenajare”, susțin reprezentanții Primăriei Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. I
    Island
    24 mai 2023, 13:25
    0

    Și insula mica când se deschide???

    1. M
      Mache
      24 mai 2023, 13:44 • răspuns pentru @Island
      0

      Never! Insulita ramane rezervata doar pentru oficialitati.

  2. M
    Misu
    24 mai 2023, 15:03
    0

    Hai cu palmierii…

    1. B
      Bunicuta
      24 mai 2023, 16:36 • răspuns pentru @Misu
      0

      Tovarasu’, la noi cresc plopi si mesteceni! „Iarna nu-i ca vara” (cu ghilimelele de rigoare.)

  3. J
    Justice for all
    24 mai 2023, 15:41
    0

    Aquaparkul și peretele de alpinism vor fi deschise vreodată?

  4. P
    Popovici Costel Ciprian
    24 mai 2023, 17:34
    0

    Când ne scaldam și noi în piscina de la insula de agrement din municipiul Bacău ?

  5. C
    CAC TUS
    24 mai 2023, 18:14
    0

    Ati uitat bananierul?Ma mir.
    As sugera si specii autohtone de plante precum:Ciubotica Cucului,Ochiul Boului,Sculatoarea,,ciuperca Basina Porcului,etc

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.