• un inspector de poliție care a încercat să legitimeze un presupus infractor a fost bruscat de acesta și de trecători • cu toate acestea, el este cercetat de superiori pentru purtare abuzivă
Un subinspector de la Secția 1 a ajuns să fie cercetat de superiorii săi pentru purtare abuzivă, după ce a încercat să legitimeze un presupus infractor. Fapta s-a petrecut joi seara, în fața Punctului Termic 15 de pe strada Letea, unde subinspectorul Bogdan Bibire, însoțit de agentul Adrian Ciocan s-au oprit pentru a legitima cîteva persoane care li s-au părut suspecte. „După ce ne-am declinat calitatea, prezentînd legitimațiile de serviciu, am solicitat documentele celor prezenți. Cinci dintre cei prezenți ne-au prezentat actele, apoi au solicitat prin stație instrucțiuni cu privire la permisiunea noastră de a pătrunde în punctul termic”, spune unul dintre polițiști. Oamenii legii au observat un tînăr de aproximativ 25 de ani, care semăna perfect cu portretul robot al unui presupus infractor, și i-au cerut să se legitimeze. Tînărul nu numai că a refuzat, dar a și devenit violent. „Am încercat să-l conducem afară, moment în care a început să riposteze și să amenințe. Am reușit să-l imobilizez, însă între timp au apărut trei persoane, una dintre ele cu un topor în mînă. Pentru a preveni o altercație, am solicitat ajutorul colegilor mei”, ne-a declarat subinspectorul Bogdan Bibire. În mare grabă au sosit și mai marii poliției. După ce a fost condus la Secție și identificat ca fiind Bogdan Stoian, de 24 de ani, spiritele nu s-au liniștit deloc. Acesta a continuat să amenințe că are relații și că va face totul pentru a-i înfunda pe polițiști. Așa s-a întîmplat astăzi, cînd subinspectorul Bogdan Bibire a fost anunțat că este cercetat pentru purtare abuzivă. Surse din cadrul conducerii IJP Bacău ne-au declarat că s-a făcut raport în legătură cu acest caz, care este însă departe de a fi finalizat. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns