Un bărbat și-a bătut nevasta, după care s-a întors să o amenințe și să o agreseze din nou, deși pe numele său era emis un ordin de protecție. Agresorul a ajuns în cele din urmă în arestul poliției și riscă să stea câțiva ani după gratii.
Pe 17 iunie 2023, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Poliției municipului Bacău au fost sesizaţi de o tânără, de 18 de ani, din comuna Mărgineni, despre faptul că între părinții săi a avut loc un conflict. Din verificări a reieșit faptul că, bărbatul de 43 de ani, în timp ce se afla la domiciliu ar fi lovit-o pe soția sa.
În urma evaluării riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, obligându-l să păstreze o distanță de minim 50 de metri față de soție, locuință și cei 2 copii, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.
La aceeași dată, în jurul orei 21:00, polițiștii băcăuani au fost sesizați tot de către tânăra de 18 ani, cu privire la faptul că bărbatul ar fi revenit la domiciliu și ar fi amenințat-o pe ea și pe mama ei.
În urma apelului, la fața locului s-au deplasat de urgență două patrule de poliție din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău care l-au depistat pe bărbatul de 43 de ani în interiorul locuinței.
În urma probelor administrate, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore pe bază de ordonanță. La data de 18 iunie 2023, cel în cauză a fost prezentat instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 20 de zile.
Acesta a fost escortat și introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, violenţă în familie și două infracțiuni de amenințare. (comunicat IPJ Bacău)
Lasă un răspuns