Firmele constructorului băcăuan Dorinel Umbrărescu au început lucrările pe lotul 4 al Autostrăzii București Nord. Lotul 4 ale o lungime de 4,5 kilometri și trebuie finalizat în decembrie 2024, posibil chiar înainte de termen, a transmis joi, pe șantier, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu :
,,Au început forajele pentru pilele aferente viaductului care va supratraversa Lacul Cernica. Este un lot scurt, dar destul de complex având în vedere dimensiunea viaductului, cea mai mare parte din acest lot reprezintă acest pod cu viaduct peste Lacul Cernica. După cum ne-am obișnuit cu constructorul care lucrează și pe Lotul 2 se va termina în termen sau chiar înainte de termenul contractat. Conform Autorizației de Construire – Etapa I, antreprenorul, Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, va construi pe acest lot:
–Pasaj peste calea ferată București Sud – Oltenița (km 51+077), care are o lungime de 504 m
–Pod pe autostradă peste Lacul Cernica și drum de exploatare la km 49+157 (o primă parte din pod: Culeea C1, Pilele P1 și P2), care are o lungime de 1274 m. Lotul 4 Nord al A0 are o lungime de 4,47 km, iar traseul acestuia se desfășoară pe teritoriul județului Ilfov între DN3 și începutul nodului rutier A2 (București-Constanța), pe raza localităţilor Pantelimon și Cernica.
După ce Autostrada Bucureștiului intersectează DN3 la km 47+550, traseul acesteia se continuă ocolind proprietatea Mănăstirii Cernica, intersectează DJ301 și apoi traversează Lacul Cernica.”
Imagini recente de pe șantierul dintre Pantelimon și Cernica au fost publicate pe Canalul YouTube Baba Dog :
Marin a zis
Cand incepe lucrarile la centura de sud a Timisoarei?
Roch a zis
Dupa A13. Grindeanu s-a facut bacauan.