Constantin Toma, primarul orașului Dărmănești, a trimis noaptea trecută Cimitirul Valea Uzului o echipă, ca să demoleze crucile amplasate ilegal în 2019. Autoritățile din Dărmănești au pierdut toate procesele deschise, după ce au cheltuit fonduri publice și au ridicat cruci într-un cimitir care ține de altă localitate.
Autorizaţia de construire emisă de Primăria Dărmănești pentru „parcela românească” din cimitirul militar Valea Uzului a fost declarată ilegală de instanțele de judecată, care au decis demolarea celor 50 de cruci de beton construite cu fonduri guvernamentale.
În martie 2019, Consiliul Local Dărmăneşti a inclus printr-o hotărâre cimitirul militar din Valea Uzului în domeniul public al oraşului, după care, în aprilie a înfiinţat în mod arbitrar o parcelă românească în cimitirul aşezării depopulate Valea Uzului, situată la graniţa judeţelor Harghita şi Bacău.
„Operațiunea” a fost orchestrată în 2019 de conducerea ALDE Bacău, din care mare parte este înscrisă acum în Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și PNL.
Anterior deciziei autorităților din Dărmănești, cimitirul era îngrijit de comuna Sânmartin din Ţinutul Secuiesc, iar comunitatea maghiară îl considera un cimitir militar maghiar.
În data de 6 iunie 2019, mii de români au invadat cimitirul pentru a participa la sfinţirea parcelei şi monumentului românesc. Secuii prezenţi au încercat să împiedice acest lucru, formând un lanţ viu. Scandalul din acel moment, dar și alte manifestări ulterioare au fost o rampă de lansare pentru George Simion, copreședintele partidului extremist AUR.
Forțat de lege să pună în aplicare sentința judecătorească, primarul din Dărmănești, Constantin Toma, a început azi-noapte demolarea monumentelor ilegale. Operațiunea s-a finalizat până dimineață.
În Cimitirul Valea Uzului, se vor păstra doar steagurile Uniunii Europene și României. Monumentul construit va fi relocat în Dărmănești, iar crucile vor fi mutate în Cimitirul Eroilor din Bacău.
Mos ion a zis
Cine plătește moral si pecuniar ?
GHEOEGHE a zis
daca sub crucii nu exista osemntele atunci de ce leati pus
istvan tamas a zis
Va fi acolo si steagul bastinasilor, cum ii e locul acolo si cum era intotdeauna. Ce steaguri sa fie acolo, nu va spune nici un bucuresti si nici o vinitura…
Fara sovini a zis
Steagul basTinasilor la ei acasa.. in hungayria si nu acolo..
Osemintele de ce au fost mutate? Sau despre asta nu vi s-a spus?? E alt dosar pe rol.. O sa vedeti cei ce au facut profanarea un de intra?
Edving a zis
Nu vă mai amintiți cum spunea prefectul acelor vremuri, Coșa Maricica precum, că, doar peste pieptui (plin de silicoane) vor trece ungurii sa scoată crucile? Uite ca a scos chiar Toma colegul ei de partid din aceea perioadă. Marș măăăă, Pituliceo cu gașca ta cu Toma, Pitu si tot neamul tău cel adormit!
Peseedee a zis
Scandalul a fost provocat atunci de echipa maricica si pitu avram, din alde bacau, e adevarar. Astazi, ambii sunt un AUR Bacau, prin protocolul semnat de Simion la ordinul serviciilor cu Partidul Republican. Astfel, ambii isi vor vedea visul cu ochii si vor fi parlamentari AUR din 2024, iar fraierii care sunt in aur acum si muncesc in fiecare zi ca prostii, raman tot la lipit afise si cu banii cheltuiti.
Constantin Stoian a zis
Oare cine nu suportă Sfânta cruce (cred că răspunsul e bine știut) . Luptă de orgolii dar puțini sau gândit la esență. Nimeni nu o să ia nimic dincolo, plecăm doar cu faptele.
:-) a zis
S-a ajuns intr-o situatie deloc placuta.
Viorel Patrichi a zis
Mă uit și mă minunez de ce văd că fac judecătorii cu salarii și pensii speciale. Unde au murit cei peste 140 de români? Să înțeleg că au murit în cimitirul din Bacău? Cu cine s-au bătut ei acolo în Bacău? Ungurii se comportă la fel ca rușii sau ucrainenii, nu se deosebesc…
Ion a zis
Cum e măi Toma, cu vorba din popor?
„NOAPTE CA HOȚII”?
Ai montat cu voia lui Avram și ai dat jos cu acordul lui Fechet? Trebuia sa te ajute Maricica la demontat ca doar cu voia ei ai construit. Javrelor, cum o sa recuperați banii publici pierduți?
Csilla Gabos a zis
Osemintele nu au fost mutate ci nu au fost deloc.Acolo.