Un infractor urmărit general a crezut că scapă de „mascați” dacă se ascunde într-o canapea. A fost găsit de polițiști și jandarmi, într-o razie la care au participat peste 300 de forțe de ordine.
La data de 01 iulie a.c., în județul Bacău au continuat acțiunile în sistem integrat pentru prevenirea infracțiunilor săvârșite cu violență, combaterea consumului de substanțe interzise, depistarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii şi identificarea bunurilor produs al infracțiunilor, precum şi a persoanelor care încalcă prevederile legale.
Peste 200 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, de la arme, explozivi și substanțe periculoase, economic, luptători pentru acțiuni speciale și peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău au continuat acțiunile în sistem integrat, în județul Bacău, pentru prevenirea infracțiunilor săvârșite cu violență, combaterea consumului de substanțe interzise, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii şi a bunurilor produs al infracțiunilor, precum şi a persoanelor care încalcă prevederile legale.
Activitățile au beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale și Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Bacău.
De asemenea, la acțiuni au participat și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean Bacău, Agenției Naționale Antidrog – Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău.
Au fost legitimate peste 800 de persoane, au fost controlate peste 350 de autovehicule, au fost efectuate peste 350 de testări cu aparatele alcooltest și 6 testări cu dispozitivele drug test.
Polițiștii au constatat 4 infracțiuni, una la regimul circulației rutiere, două la regimul silvic și una la regimul armelor și munițiilor și au depistat o persoană urmărită la nivel național.
Forțele de ordine au aplicat 219 sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, în valoare totală de peste 100.000 de lei, dintre care: 131 la regimul circulației rutiere, 55 conform Legii 61/1991, 33 conform altor acte normative, au fost reținute 14 permise de conducere și 12 certificate de înmatriculare.
Exemple:
- Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Bacău, cu sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale au descins la domiciliul unui bărbat, de 35 de ani, din municipiul Bacău, urmărit la nivel național.
Pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Neamț, fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și distrugere.
Cel în cauză a fost escortat şi încarcerat în Penitenciarul Bacău.
- Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au organizat o acţiune pe raza comunei Răcăciuni.
În cadrul activităților desfășurate au fost identificate ca fiind deţinute ilegal, mai multe bunuri.
Astfel, la domiciliul unui bărbat de 45 de ani, din comuna Răcăciuni au fost identificate: o armă cu aer comprimat de calibru 4,5 mm, o armă cu aer comprimat de calibru 5,5 mm, fără marcă și serie, un pistol de calibrul 44 și 4 cartușe cu glonț, calibrul 300.
Armele și muniția au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
Dan a zis
Legea si ordinea trebuie sa faca Bacaul un oras fara evenimente si infractionalitate. Preventia este necesara si trebuie sa devina o datorie a politiei.
Cristi a zis
Cu burta aia mare crezi că încapi in lada canapelei? Panarama de infractor.
Ducu a zis
Doamne parcă suntem in Ucraina.
Week-endul acesta a fost jale cu cata pitie a fost in oras!