Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, cu ocazia inaugurării Podului suspendat peste Dunăre, că Drumul Expres Galaţi – Brăila, care va face legătura cu Podul peste Dunăre, ar putea fi inaugurat la începutul anului viitor, informează g4media.ro, care citează Agenția de presă Rador.
„Mă aştept ca, până la sfârşitul anului, să se termine şi drumul spre Jijila, cei aproximativ 20 km, şi a doua descărcare pe malul tulcean, de asemenea, la începutul anului viitor, să fie gata, pe malul brăilean, Drumul Expres Galaţi – Brăila. Am fost în urmă cu zece zile să văd cum merge acea investiţie. Cei care realizează acea investiţie sunt la acel pod peste Siret, au forat 300 de piloni, din 900, sunt cu multe utilaje în zonă. Sunt optimist că, la începutul anului viitor, acest drum expres care va lega Galaţiul de Brăila să fie finalizat, iar descărcarea de pe acest pod să se facă şi în acest drum expres. (…) Mare parte din investiţie este realizată, se lucrează în acest moment cu un ritm susţinut, spun eu, la acel pod. Este singura lucrare de anvergură care a rămas. Dacă vor reuşi să facă restul de 400-500 de piloni în următoarele trei-patru luni, există şi această şansă să fie finalizat până la finalul anului, dar eu am vrut să fiu cât se poate de realist şi să spun începutul anului viitor. Nu înseamnă că sunt ieşiţi din termen, dimpotrivă”, a afirmat Grindeanu, la Brăila.
Constructorul Drumului Expres Galaţi – Brăila este Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade, valoarea contractului fiind de 2,375 miliarde de lei cu TVA. Garanția lucrării este de 10 ani. Drumul expres va avea câte două benzi pe fiecare sens (lățimea benzii de 3,5 metri față de 3,75 pe autostradă) și spațiu median. Pe lângă asigurarea unei variante pentru DN 22 B (digul Brăila – Galaţi), Drumul Expres Brăila – Galaţi va permite legătura şi cu Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila „Golden Gate de România”.
Lasă un răspuns