• solicitate de aproape 100 de ori pe zi, mașinile Salvării răspund majorității apelurilor cu echipe formate doar din șofer și asistent medical • județul Bacău ar mai avea nevoie de șapte medici de urgență • în afara stațiilor de Ambulanță din Bacău și Onești, în care sînt angajați medici, în restul orașelor nu există nici măcar un doctor pe mașinile Salvării
Solicitat non-stop pentru rezolvarea cazurilor de urgență, Serviciul Județean de Salvare este el însuși în suferință. Cu numai zece mașini gata să răspundă transportului specializat al bolnavilor aflați în situații grave, serviciul de Salvare ar mai avea nevoie nu doar de Ambulanțe, ci și de medici. Criza are toate șansele să se acutizeze, pentru că nici una dintre lipsuri nu-și găsește rezolvare. „Am înaintat o cerere pentru repartiția a încă patru sau cinci mașini de la Ministerul Sănătății, dar ni s-a comunicat că nu vom primi nici măcar una dintre ambulanțele noi. Ca să trecem cu bine de această iarnă, va trebui să punem la punct aprovizionarea cu benzină, piese de schimb și cauciucuri. Indiferent de cît de multe solicitări avem pe zi și indiferent de cît de departe sîntem chemați pentru un caz de urgență, trebuie să ne descurcăm cu ce avem”, ne-a declarat dr. Hussein Fakih, medicul șef al Serviciului Județean de Salvare din Bacău.
Parcul auto nu este singura problemă. Cel mai important dintre segmentele acestui sector, încadrarea cu medici este deficitară în tot județul. „Normativele impun ca, la 30.000 de locuitori, să existe un medic de Salvare. La populația actuală a județului Bacău, ar fi nevoie de 20 de medici, ori, în realitate, nu avem decît 13. Dintre aceștia, 12 lucrează în stația de Salvare de la Bacău, iar unul singur este la Onești. În restul stațiilor de Salvare din județ nu există nici măcar un medic”, ne-a declarat dr. Cornelia Cojocaru, director al Direcției de Sănătate Publică. Posturile scoase la concurs de nenumărate ori nu au atras candidați nici măcar cît să se ajungă la situația „omul și locul”.
În aceste condiții, conducerea serviciului de Salvare este obligată să accepte ca, la majoritatea intervențiilor, echipele de urgență să fie formate numai din șofer și asistent. „Dispunem de un singur medic pe tură. Pentru că acesta nu poate fi în mai multe locuri odată, medicul se deplasează la urgențele majore, unde viața omului chiar este în pericol. La restul solicitărilor, pentru care este nevoie doar de transportul rapid al bolnavului pînă la cea mai apropiată unitate spitalicească, Ambulanța pleacă din stație doar cu șoferul și asistentul medical”, a mai adăugat doctorul Fakih. Ca să poată răspunde imediat cum primește apelul de urgență, stația de Salvare ar avea nevoie de 20 de mașini. Odată cu vestea că nu vor mai primi mașini noi de la minister, reprezentanții stației de Salvare au aflat zilele trecute că ar putea să-și achiziționeze Ambulanțe în sistem leasing. Despre proveniența fondurilor din care vor avea voie să încheie asemenea contracte nici un medic șef al vreunei stații de Salvare nu știe nimic. Cum o Ambulanță nouă, dotată cu aparatură de terapie intensivă, costă aproximativ 100.000 de euro, șansele ca parcul auto al Salvării să se îmbogățească sînt inexistente. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns