TITULARIZAREA 2023: proba scrisă, prezență, calendar și numărul de posturi didactice/catedre rămase vacante după derularea etapelor de mobilitate

Redacția Ziarul de Bacău

Concursul naţional de Titularizare 2023 constă doar în susținerea probe scrise, care s-a desfășurat astăzi, 12 iulie, începând cu ora 9.00. La nivelul județului Bacău, pentru acest concurs s-au organizat două centre, la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” și Școala Gimnazială „Mihai Drăgan”, ambele din municipiul Bacău.

Proba a avut o durată de 4 ore, fiind testate cunoștințele de specialitate şi didactica specialității, în baza unor programe specifice, aprobate prin ordin al ministrului Educației. La finalul probei, doar 672 de lucrări au fost trimise spre corectare, întrucât 112 de candidați, din totalul celor validați, au absentat, unul a fost eliminat (și nu va mai putea fi angajat în anul școlar următor), iar 64 s-au retras din concurs din motive personale sau medicale. Lucrările scrise vor fi evaluate în 12 centre de evaluare, constituite pe discipline, la nivel naţional.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bacău şi pe site-ul dedicat. Contestaţiile se depun tot la sediul ISJ Bacău sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public și afișate inclusiv pe site-ul instituțional www.isjbacau.ro) în data de 18 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21.00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12.00. Rezultatele finale se vor afișa în data de 26 iulie.

Pentru desfășurarea Concursului național de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2023, la nivelul județului Bacău au fost înregistrate, în total, 886 de dosare de înscriere, din care au fost validate 849. Cele mai multe înscrieri sunt pentru disciplinele Educatoare/institutor pentru învățământul preșcolar/profesor pentru învățământul preșcolar (în limba română) – 187, Învățător/ institutor pentru învățământul primar/profesor pentru învățământul primar (în limba română) – 125 și Educație fizică și sport – 113.

Pentru această sesiune, după derularea tuturor etapelor de mobilitate din calendar, au mai rămas neocupate 199 posturi/catedre titularizabile (complete, cu viabilitate de 4 ani) și 2.082 de posturi/catedre netitularizabile din care: 364 complete vacante, 91 complete rezervate, 1.425 incomplete vacante și 202 incomplete rezervate.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău în zilele de 27 și 28 iulie.

Titularizarea este angajarea într-o unitate de învățământ preuniversitar, pe o perioadă nedeterminată/determinată. Pentru a obţine statutul de titular (angajarea pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă. (sursa: comunicat ISJ Bacău)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.