Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a inspectat și loturile construite de firmele lui Dorinel Umbrărescu din Autostrada Transilvania în cadrului vizitelor desfășurate miercuri pe șantiere din Ardeal. Acesta și-a exprimat speranța ca anul viitor să se poată circula pe cei 12,2 km ai secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului.
„Am verificat astăzi stadiul lucrărilor pe secțiunile Nădășelu – Zimbor și Zimbor – Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania! Constructorul român are o mobilizare foarte bună pe toți cei 42,3 km ai celor două secțiuni finanțate prin PNRR”, a subliniat șeful Transporturilor.
Acesta a adăugat că i-au fost prezentate probleme cauzate de fenomene naturale (alunecări de teren), motiv pentru care, în 3 august, CNAIR a scos la licitație proiectarea și execuția lucrărilor necesare devierii traseului secțiunii Nădășelu – Mihăiești.
„Având în vedere situația din teren, sper ca anul viitor se va putea circula pe cei 12,2 km ai secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului. Voi continua verificările și pe celelalte șantiere pentru a mă asigura că toate termenele vor fi respectate!”, a conchis ministrul Transporturilor.
Lucrările pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului sunt executate în proporție de 27,05%, conform datelor CNAIR pe luna iunie. Termenul estimat de finalizare a acestora este decembrie 2024.
„Mobilizarea în șantier a constructorului este bună și lucrările se desfășoară într-un ritm susținut. Stadiul fizic al lucrărilor pe cele două loturi de la Nădășelu la Zimbor a ajuns la aproximativ 59%, iar al celor de pe secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului este de 29,2%, a precizat Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, care l-a însoțit pe ministru pe șantiere.
Acesta a mai spus că era sigur că în 2024 se putea deschide circulația pe toți cei 42,3 km de la Nădășelu la Poarta Sălajului, dacă nu interveneau problemele cu alunecările de la Nădășelu și cele de la Topa Mică, care necesită construcția a două viaducte în lungime de 1,2 și 2 km.
Fix pix a zis
Lauda-ma gura, ca sa iti dau friptura. Dar cu chitanta, de publicitate. Unica modificare e ca, de data asta, mananca si gura romanului ceva. Dar autostrada, tot nu va fi gata. Deja sunt relicitari, reproiectari, din nou exproprieri (si alea dureaza). UMB s-a mobilizat cat sa arate activitate, insa sunt treburi care nu depind doar de ei. A3 a inceput din 2004, si nici in 2024 nu va fi gata.