~2 min lectură 1 comentariu

Un tânăr din Bacău a ajuns designer vestimentar pentru vedete! Beyonce i-a purtat creațiile la cel mai recent show

Redacția Ziarul de Bacău

Un designer român a cucerit-o pe Beyonce prin ținutele pe care le creează. Recent, artista i-a purtat două creații pe scenă, în fața a sute de mii de oameni. E povestea unui tânăr dintr-un sat din Bacău, care a muncit și a crezut în visul lui, departe de România.

O salopetă inspirată de uniformele militare este una dintre ținute purtate de Beyonce în concertul de la Chicago. Creația îi aparține lui Cosmin Diaconu, tânărul plecat din Moldova natală să-și facă un nume în Anglia, relatează Digi 24.

Cosmin Diaconu are 24 de ani și provine din Valea Seacă, județul Bacău. Mai are un frate geamăn și unul mai mare, iar pentru ei, părinții au plecat la muncă în Italia, lăsându-i în grija bunicilor.

„E tipica clasică poveste românească. Timp de doi ani s-au stabilit în Italia și după doi ani ne-au luat și pe noi”, a povestit Cosmin Diaconu, designer vestimentar.

Au stat 8 ani în Italia, însă o problemă de sănătate a mamei a făcut ca toată familia să se întoarcă în România. „A fost o veste groaznică inițial. Mi-a căzut lumea în cap. Știam ce mă așteaptă înapoi la țară. Nu-mi vedeam viitorul acolo, pur și simplu”, a mai povestit tânărul băcăuan.

A urmat un liceu din comună pentru că nu avea posibilități financiare să meargă la oraș. După studii, a plecat în Anglia să facă bani. Simțea că poate face mai mult, așa că și-a depus dosarul la Cambridge, să-și îndeplinească visul de a fi designer vestimentar.

A terminat facultatea cu cea mai mare notă din clasă, primul. După facultate, colecția lui a ajuns la Fashion Week, în Londra. Apoi a intrat într-o companie din industria modei, unde creează haine de scenă pentru artiști. Recent, Beyonce a purtat două ținute făcute de el.

Materialul integral pe Digi 24.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Andreea ursuELENA CERNAT
    10 august 2023, 16:40
    0

    Mandra ca esti ai ajuns unde ai vrut iti doresc sa reusesti tot ce tiai propus noi familia ta te iubim enorm

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.