Este arhicunoscută teza conform căreia o țară care nu produce nu se poate dezvolta, nu poate prospera. Ne dăm de „ceasul morții” în negocierile pentru intrarea în UE, dar „poporul neavizat” nu cunoaște termenii în care se negociază și nici condițiile ce ni se impun. Nu ne spune nimeni dacă există o strategie de dezvoltare economico-socială și o previziune care să arate cu ce va participa România la concertul economic european în anul 2007, ce rol va primi ea în orchestra reunită europeană. Deocamdată, batem tobele privind efortul ce trebuie făcut pentru încheierea tuturor capitolelor de negociere. Din 1990 și pînă astăzi s-au desființat continuu unități de producție și, implicit, locuri de muncă. Se cheltuiesc sume uriașe pentru salariile compensatorii, în vreme ce oamerii nu-și găsesc locuri de muncă. Noile capacități ale întreprinzătorilor mici și mijlocii sînt departe de a putea absorbi forța de muncă disponibilă. Se dezvoltă, în schimb, comerțul care, prin multitudinea de intermediari, scumpește produsul autohton, dar și pe cel străin. Comerțul intern, în sine, nu favorizează dezvoltarea economică, ci se întinde ca o pecingine peste țară, în situația precară cînd exportul scade, iar importul crește. Tendința e clară: totul pentru consum!
Nu ne putem încadra nici în rîndul țărilor bananiere pentru că nu avem un produs național tradițional, cu care să ieșim pe piața externă și cu care să ne impunem. Vrem în Uniunea Europeană, dar Occidentul ne pune condiții care nu pot fi îndeplinite: eradicarea corupției, reforma justiției, reforma administrației. Probabil că după primirea în NATO, ca bonus al SUA, pe motive politice va zice și Europa – DA!
Dar primirea în NATO nu va fi un motiv de a organiza serbări galante, chiar dacă se vor pregăti jocuri de artificii și se va destupa șampanie franțuzească. Timpul este scurt, și chiar dacă am încheiat un număr de capitole, convențiile se vor întoarce împotriva noastră. În primul rînd pentru că nu putem deveni competitivi cu economiile occidentale, în pofida infuziilor de capital străin, fiindcă nimeni nu investește de dragul nostru, pentru că sîntem noi latino-balcanici. Occidentul care ne critica în 1990 agricultura cooperatistă și ne îndemna la o reformă agrară atot-cuprinzătoare, ne critică astăzi pentru că am fărîmițat nepermis agricultura, și cu aceeași voioșie ne îndeamnă să trecem la exploatațiile agricole de peste 30 de hectare, uitînd sau neînțelegînd că, în anul 1907, peste 11.000 de țărani au murit pentru o palmă de pămînt. În condițiile actuale, din cauza lipsei mijloacelor materiale și bănești, țăranul român face o agricultură de subzistență, aflîndu-se în situația de a importa produse agro-alimentare. Va face față, țăranul român, concurenței fermierului occidental, sau chiar celui polonez ori ungur? Ne-am îmbăta cu apă chioară să dăm un răspuns afirmativ. Țăranul și fermierul român nu știu, și nici Guvernul nu le spune, că odată intrați în UE se va trece la planificarea strictă a agriculturii privind suprafețe, culturi, specii de animale, fiind greu de crezut că vom putea face față. Ideea marilor ferme nu e rea, dar cu țăranii ce se va întîmpla? Unii dintre ei or să mai dea ortul popii, dar ceilalți? Marile ferme vor folosi muncă mecanizată, și nu forță manuală ocazională, în campaniile agricole.
Industria, atîta cîtă mai este, o grămadă de fiare vechi – așa cum o numea revoluționarul cu pulovăr roșu, devenit șef de cabinet după revoluție, funcționează în sistem de avarie. Marile privatizări sînt descoperite ca afaceri oculte ale unor potentați. S-au vîndut și unități industriale rentabile, care aduceau profituri substanțiale în beneficiul bugetului, încît te întrebi dacă nu cumva doar comisionul a fost principalul criteriu de privatizare!
Nici acum, cînd produsele industriale străine sînt oarecum stopate de cotele de vamă ridicate, produsele industriei românești nu fac față, iar guvernatorul BNR s-a gîndit să înăsprească condițiile de cumpărare în rate. Ce vom face atunci cînd producția străină va năvăli fără opreliști pe piața românească?
În încercarea disperată de supraviețuire mai sînt români care înființează societăți comerciale și întreprinderi mici, dar acestea au o viață scurtă, intrînd în faliment voluntar sau fiind falimentate de creditori. Chiar dacă am avea o economie funcțională de piață, aceasta nu va face față economiilor apusene, care sînt puternice și au o experiență îndelungată. Perdant va fi omul de rînd, devenit beneficiar al ajutorului social. Iluzia că șomerii noștri vor acapara piața de muncă a Europei nu trebuie reținută. Au și ei șomerii lor!
Scăzînd dezavantajele din oportunități, rezultă că nu se va vedea cîștigul din pagubă! (Hary CERNEȚ)
Lasă un răspuns