Pentru executarea lucrărilor de montare a unei vane de legătură pe conducta de alimentare cu apă, de pe bd. Oituz din municipiul Onești, județul Bacău, echipele RAJA vor întrerupe furnizarea apei potabile de joi – 07 septembrie 2023, ora 23.00, până vineri – 08 septembrie 2023, ora 06.00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe bd. Oituz (nr. 01-13), precum și cei de pe al. Liliacului (nr. 01-11).
Investiția face parte din Contractul de Lucrări “CL 1 – Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare menajeră în Municipiul Onești”, în valoare de aproximativ71 mil. lei, derulat prinProgramul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.
Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.
Lasă un răspuns