Au fost montate primele grinzi la kilometrul 0 al Autostrăzii A7 Moldova, a informat secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Este vorba de nodul rutier A3 – A7, unde lucrează asocierea Pizzarotti – Retter care a câștigat contractul pentru lotul 1 Dumbrava – Mizil al tronsonului Ploiești – Buzău. Scrioșteanu le-a cerut constructorilor să crească mobilizarea în șantier, pentru ca primul lot al A7 să fie dat în trafic anul viitor.
„Am fost într-o vizită neanunțată pe șantierul lotului 1 Dumbrava Mizil al Autostrăzii Ploiești – Buzău, mai exact la km 0 al Autostrăzii Moldova A7 unde va fi localizat noul nod rutier între A3 București-Ploiești și Autostrada A7, cel mai complex nod rutier din acest prim lot, de altfel”, a transmis Scrioșteanu.
El a detaliat stadiul lucrărilor pe acest lot:
– A fost finalizată descărcarea siturilor arheologice de pe întregul amplasament al autostrăzii;
– Au fost montate primele 48 de grinzi de beton aferente structurilor;
– Au fost finalizate 32 din 39 de podețe și se lucrează la restul de șapte podețe;
– Se efectuează lucrări de hidroizolație, umpluturi și verificări la cele 32 podețe finalizate;
– Au fost realizate 960.000 de metri cubi din 2,5 milioane metri cubi de umpluturi de pământ;
– Au fost realizate 25980 de metri cubi de strat de formă din pământ stabilizat cu lianți hidraulici;
– Se execută lucrări de umpluturi cu pământ la bretelele Nodului rutier de la Dumbrava;
– A fost finalizată o structură (pod) și se lucrează concomitent la restul de 14 (poduri și pasaje) aferente contractului;
– Au fost forați, armați și turnați 927 din 1180 de piloți aferenți structurilor;
– Se montează oțel-beton la radiere și se lucrează la elevațiile culeelor;
– Au fost realizate toate subtraversările de conducte gaz și țiței;
– Se lucrează la sistemul ITS, stadiul acestora fiind de 65%;
– Se execută lucrări de relocare a rețelelor de utilități publice, fiind finalizată relocarea conductelor de apă;
În cadrul acestui proiect, e prevăzută construirea a 15 poduri și pasaje, două noduri rutiere, un centru de întreținere și monitorizare. Se vor planta perdele forestiere (48,7 ha).
Lotul 1 este cuprins între Dumbrava (Autostrada București – Ploiești) – Mizil (DJ 100C) și are o lungime de 21 km.
Lucrările de execuție la acest lot au început în toamna anului trecut, iar constructorul, asocierea Impresa Pizzarotti & C. S.p.a – Pizzarotti – Retter Projectmanagement, are la dispoziție 25 de luni pentru finalizare și 1,46 de miliarde lei, fără TVA, finanțați din PNRR.
Stadiul fizic al lucrărilor pe acest lot ajunsese în iulie la 20%, iar termenul de finalizare prevăzut este septembrie 2024, potrivit datelor Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
VIVICA a zis
FELICITĂRI!Sincer,sper să fie lăsat să-și facă treaba, să nu le trebuiască fondurile alocate acestor lucrări pt campania electorală(onor guvernanților)!!