Ovidiu Bucătaru, un executiv cu 20 de ani de experienţă în zona financiară, a fost recrutat pentru poziţia de CFO (director financiar) de Agricultorul din Bacău, unul dintre cei mai importanţi traderi de cereale şi distribuitori de îngrăşăminte, controlat de antreprenorul Ilie Mihai, potrivit informaţiilor publicate de acesta pe profilul său de LinkedIn, preluate de zf.ro.
Anterior, el a ocupat aceeaşi poziţie în cadrul Grup Şerban Holding, companie antreprenorială din Bacău, activă în mai multe domenii din agricultură, fondată de Nicolae Şerban, care în acest an s-a listat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti.
Bucătaru a fost CFO mai bine de 4 ani în cadrul Grup Şerban Holding, timp în care compania a avut investiţii de milioane de euro în creşterea suprafeţei cultivate cu cereale, în sisteme proprii de irigaţii, în producţia de cartofi pentru chipsuri şi în agricultura sustenabilă. (sursa: zf.ro)
Lasă un răspuns