O delegaţie a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a participat, în perioada 26- 27 octombrie 2023, la întâlnirea rectorilor instituţiilor de învăţământ superior din consorţiul „UP University”, compus din: Artevelde University of Applied Sciences, Belgia (coordonator consorţiu); HAN University of Applied Sciences (Olanda), IMC University of Applied Sciences Krems (Austria), OAMK University of Applied Sciences Oulu (Finlanda), Fachhochschule Münster (Germania), University of Vic (Spania) şi Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (România).
Au avut loc workshopuri interactive, care s-au concentrat pe perfecţionarea aplicaţiei pentru apelul European University Initiative (Iniţiativa pentru Universităţi Europene), aplicaţie care va fi depusă în februarie 2024. Un exerciţiu de mapare a cercetării ştiinţifice realizate de partenerii din consorţiu, coordonat de universitatea gazdă – HAN University of Applied Sciences – a avut ca rezultat identificarea de noi direcţii de colaborare în cadrul unor proiecte cu tematici foarte actuale. Programul pentru participanţi a inclus un tur ghidat al hub-urilor de inovare din regiunea Nijmegen – Arnhem şi diferite întâlniri cu specialişti, care au conturat conceptul „campusul universitar este în toată regiunea”. Acest concept reflectă implicarea comunităţii academice în viaţa regiunii, în soluţionarea provocărilor cu care se confruntă aceasta şi demonstrează beneficiile pe care le au studenţii prin această abordare.
O temă importantă a întâlnirii a fost şi extinderea UP University cu noi parteneri, care împărtăşesc viziunea acesteia de a forma studenţii în spiritul unei vieţi responsabile în regiunile şi în ţările din care provin.
Josif a zis
Este un lucru foarte pozitiv. Puneti-l si voi pe prima pagina! E mai putin important pt voi decat nu stiu ce accident, sau talharie?