Casa unei familii din Blăgești a fost cuprinsă de flăcări, în cursul zilei de ieri, din cauza copiilor care s-au jucat cu focul.
În cursul zilei de ieri, 06 noiembrie, un apel primit în dispeceratul ISU-SAJ, anunța producerea unui incendiu ce se manifesta la nivelul unei gospodării din comuna Blăgești, sat Ciubota.
Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere, încadrate cu opt pompieri militari.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul a două anexe cu destinația magazie și bucătărie de vară, pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
În urma acestuia, au ars magazia și două camere, parte integrantă din construcția ce deservea drept bucătărie de vară. Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este jocul copiilor cu focul.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, recomandă cetățenilor să acorde o atenție sporită copiilor și să nu îi lase nesupravegheați, mai ales în apropierea surselor de căldură.
“Cei mici rămân categoria vulnerabilă atunci când vorbim despre incendiile produse la locuințe sau gospodării. În cele mai multe situații, ei nu pot aprecia pericolele din jur și le lipsește puterea de a se salva din calea focului. Astfel, vă reamintim că brichetele, chibriturile și alte obiecte asemănătoare nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor și vă îndemnăm să nu îi lăsați nesupravegheați în apropierea aragazului, a plitelor sau a altor aparate electrice aflate în funcțiune!”, a transmis ISU Bacău.
Lasă un răspuns