O nouă sesiune de finanțare pentru persoanele fizice în cadrul programului Rabla Plus se va deschide de joi, 23 noiembrie, ora 10.00 am și va ține până pe 08 decembrie, ora 23.59 pm.
Astfel, începând de joi, persoanele fizice se pot adresa producătorilor/dealerilor validați, în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere. Bugetul alocat programului este de 72.655.000 lei.
„Oferim în continuare unul dintre cele mai mari vouchere din UE, în valoare de circa 10.000 euro. Cu un buget de peste 72 de milioane de lei, vom finanța aproximativ 1500 de autovehicule electrice. Din anul 2016, de când a început programul și până astăzi, am pus pe străzile României peste 36.000 de autoturisme 100% electrice, ceea ce înseamnă un aer mai curat pentru cetățenii din marile aglomerări urbane”, a precizat Mircea Fechet, ministrul Mediului.
În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.
Cuantumul finanțării este de: 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat; 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziționarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate; pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară casat, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei.
Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 75.000 euro, cu TVA inclus.
Ecotichetul pentru achiziționarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
Listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunile programelor. (sursa: comunicat de presă)
Lasă un răspuns