Vineri, 8 decembrie 2023, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a finalizat demersurile administrative privind acordarea burselor de studii pentru semestrul I al anului universitar 2023-2024. În conformitate cu reglementările legale în vigoare, bursa socială are un cuantum de 900 lei pe lună, iar bursa de performanţă este de 1.100 lei pe lună.
Astfel, repartizarea fondurilor de burse pe cicluri de studii se prezintă după cum urmează:
La studii universitare de licență sunt acordate, la nivelul Universităţii, 609 burse (dintre care 236 sunt burse sociale şi 373 sunt burse de performanţă), în valoare totală de 622.700 lei pe lună.
La studii universitare de master, numărul total al burselor este de 170 (54 burse sociale şi 116 burse de performanţă), în valoare totală de 176.200 lei pe lună. Sunt acordate astfel, pentru studenţii la programele de studii de licenţă şi master, 779 de burse, însumând 798.900 lei pe lună.
La Şcoala Doctorală a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, bursa pentru studenţii doctoranzi este de 3.200 lei/lună.
În total, numărul burselor de studii acordate lunar este de 785, însumând 818.100 lei.
Au fost acordate şi 5 burse ocazionale pentru maternitate. Vor fi acordate 15 burse de performanță sportivă, precum şi 5 burse speciale, pentru alte activități de voluntariat și/sau culturale, recunoscute la nivel internațional și național. Lista beneficiarilor acestor burse va fi aprobată în perioada următoare.
Senatul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a mai aprobat acordarea unor burse ocazionale din venituri proprii: 10 burse de voluntariat pentru echipa de majorete, 12 burse de voluntariat pentru echipa de teatru „Dezartiștii” a Universităţii, 13 burse de voluntariat membrilor Formației de dansuri „Pasteluri băcăuane” și 20 de burse de practică/ formare/ perfecționare, fiecare în valoare de 900 lei.
Universitatea a acordat astfel, în acest semestru, un număr de 810 burse.
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău sprijină în mod substanţial studenţii de la toate ciclurile de studii universitare (licenţă, master, doctorat), care participă la mobilităţi internaţionale – adevăraţi ambasadori ai Universităţii noastre în Europa – în cadrul programului Erasmus+ şi în alte proiecte naţionale sau internaţionale, de dezvoltare instituţională și de cercetare ştiinţifică. Astfel, Universitatea susţine studenţii Erasmus+ prin acordarea unor burse de mobilitate în cuantum de 900 lei pentru fiecare lună de mobilitate şi decontează deplasarea studenţilor participanţi la noile programe de tip Blended Intensive Programme. În cadrul programului Erasmus+, Primăria Bacău sprijină (prin decontarea cheltuielilor de transport) studenţii care au domiciliul în municipiul Bacău, iar Consiliul Județean Bacău îi sprijină, în același mod, pe cei care locuiesc în judeţul Bacău. În cadrul proiectelor de dezvoltare instituţională, sprijinul acordat se realizează în conformitate cu bugetele prevăzute pentru aceste proiecte.
roset a zis
De unde sunt banii? Chiar sunt curios!