Pomenirea Sfintei Mucenițe Anastasia, vindecătoarea de răni
Sfînta Muceniță Anastasia a trăit la Roma, în vremea împăratului
Dioclețian. Tatăl ei, Pretextat, era păgînd cu credința, iar mama ei,
Fausta, creștină. Încă de copil, a fost crescută în dragoste de
Hristos și în spiritul dreptei credințe. Murindu-i mama, a fost dată de
tatăl ei după un bărbat păgîn. Pentru că nu putea suferi o însoțire
fără dragoste, Sfînta se prefăcea bolnavă, și, deseori pe ascuns, se
îmbrăca în haine sărace, ieșea în oraș și îi ajuta pe cei care se
chinuiau pentru Hristos. Cînd bărbatul ei a înțeles cele făcute de ea,
a închis-o cu pază puternică în casă. Mîhnită, Sfîntei nu i-a rămas
decît rugăciunea. Pînă în ziua cînd, fiind plecat soțul ei într-o
călătorie, corabia în care se afla s-a scufundat și el s-a înecat.
Sfînta, văzîndu-se liberă, și-a împărțit averea la săraci și a slujit celor nevoiași, îngrijindu-i. Într-o zi a fost prinsă de dregătorul Romei, care a poruncit să o întindă între patru pari, să o lege și să o ardă în foc.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfintei Francisca Xaveria Cabrini
Francisca Cabrini s-a născut într-o mică localitate aparținînd de orașul Lodi, lîngă Milano, în anul 1850, fiind ultimul din treisprezece copii ai unei familii sărace. Rămînd orfană de tată și de mamă ar fi voit să se închidă într-o mănăstire, dar a fost convinsă să lucreze într-un orfelinat. Francisca s-a dăruit cu toată inima îngrijirii micilor orfani. În anul 1880, Episcopul de New York a cerut de la papa Leon al XIII-lea să-i trimită un grup de călugărițe care să se ocupe de emigranții italieni în portul și orașul New York, unde erau azvîrliți zilnic din calele vapoarelor și lăsați fără nici un fel de asistență materială și spirituală. Leon al XIII-lea a apelat la Maica Francisca Xaveria. Ea și surorile ei ar fi voit să se îndrepte spre Asia, dar înțelegînd drama și disperarea miilor de nefericiți ajunși pe celălat mal al Atlanticului, au renunțat la planul lor și au răspuns chemării. Era extraordinar curajul cu care a pășit în imensa metropolă americană și, trecînd peste mii de piedici, s-a ocupat de orfani și de bolnavi. A contruit case, școli și un mare spital în New York, apoi la Chicago și în alte orașe. În anul 1896 a deschis o școală superioară pentru femei în Argentina. Moartea a surprins-o la datorie, în ziua de 22 decembrie 1917, la Chicago. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns