În această după-amiază, 25 decembrie, pompierii militari au fost solicitați să intervină în municipiul Moinești, cartier Lucăcești, în urma unui apel care anunța producerea unui incendiu de vegetație uscată.
De urgență, la locul indicat s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești, Onești și Bacău respectiv șase autospeciale de intervenție, încadrate de 34 de pompieri militari.
La sosirea forțelor de intervenției, incendiul se manifesta la nivelul cioatelor și doborâturilor, pe o suprafață de aproximativ 2 ha.
La fața locului, acționează și forțe din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Moinești (cinci voluntari) și din cadrul Ocolului Silvic Moinești (șase lucrători).
În prezent, pompierilor militari acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului
Acțiunea de stingere este îngreunată de terenul abrupt și de condițiile meteorologice (vânt puternic).
Intervenția este în dinamică.
“Transmitem un apel către populație, să respecte interdicțiile privind focul deschis, în special în această perioadă când flăcările sunt favorizate de condițiile meteorologice (vântul puternic)”, au transmis reprezentanții ISU Bacău.
Lasă un răspuns