• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Economie / Tranzacție de 350 milioane euro! Petrom cumpără 50% din Electrocentrale Borzești și o rețea de stații de alimentare

Tranzacție de 350 milioane euro! Petrom cumpără 50% din Electrocentrale Borzești și o rețea de stații de alimentare

Ziarul de Bacau 3 ianuarie 2024 Lasă un comentariu

LikeShare

OMV Petrom va achiziționa de la RNV Infrastructure un pachet de 50% din acțiunile Electrocentrale Borzești, care deține proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW, din care 950 MW eolian și 50 MW fotovoltaic, arată compania petrolieră într-un comunicat.

Proiectele vor fi dezvoltate, construite și operate în parteneriat cu RNV Infrastructure.

Mai mult, OMV Petrom va achiziționa integral Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari rețele de încărcare pentru vehicule electrice din România, cu peste 400 de  puncte de încărcare în România, cu perspective de creștere la aproximativ 650 până în 2026.

Prin acest parteneriat nou format, OMV Petrom împreună cu Renovatio planifică să investească, până în 2027, circa 1,3 miliarde euro, inclusiv finanțare bancară, în surse regenerabile în România. Contribuția OMV Petrom pentru achiziția și construcția acestor proiecte este estimată la până la 350 milioane euro.

Finalizarea tranzacțiilor este prognozată să aibă loc în prima parte a anului 2024, după îndeplinirea anumitor condiții.

„Ne bucură parteneriatul cu Renovatio. Cu aceste tranzacții progresăm semnificativ spre construirea unui portofoliu puternic și diversificat de proiecte regenerabile. Ambiția noastră este să ne menținem poziția de lider în domeniul energiei in sud-estul Europei, transformând în același timp afacerea pentru un viitor cu emisii reduse de carbon.”, a spus Christina Verchere, Director General OMV Petrom.

“Încă de la începuturile sale, Renovatio a țintit către un viitor mai curat și resurse utilizate eficient. Suntem încântați de intrarea în parteneriat cu OMV Petrom pentru a construi aproximativ 1 GW în proiecte care vor livra energie verde în Romania și pentru a continua dezvoltarea sustenabilă a serviciilor de mobilitate electrică. Suntem încrezători că împreună, prin combinarea punctelor forte și valorilor noastre, vom contribui la atingerea obiectivelor Pactului Verde European, precum și a unui mediu mai sănătos pentru industrie și comunitate”, a spus și Aurel Arion, Director General Renovatio:

Prin achiziționarea a 50% din cel mai mare portofoliu de proiecte eoliene din România, OMV Petrom completează portofoliul existent de proiecte fotovoltaice de 1 GW. Parcul fotovoltaic și cele patru parcuri eoliene vor fi construite în zona de nord-est a României.

Conform estimărilor actuale, parcul fotovoltaic ar trebui să furnizeze energie electrică sistemului energetic național de la începutul anului 2024, în timp ce parcurile eoliene sunt estimate să înceapă treptat producția între 2025-2027. Proiectelor li s-a acordat deja acces la rețeaua națională de transport a energiei electrice.

Odată cu achiziționarea a 100% din acțiunile Renovatio Asset Management, OMV Petrom va deveni cel mai mare jucător în domeniul mobilității electrice din România, adăugând peste 400 de puncte de încărcare noi la rețeaua existentă.

La sfârșitul anului 2023, rețeaua regionala OMV Petrom număra aproximativ 270 de puncte de încărcare instalate, inclusiv prin parteneriate. Dezvoltarea rețelei de mobilitate electrică se adaugă eforturilor companiei de a contribui la decarbonarea transportului în România și în regiune.

LikeShare

Din categoria: Economie Etichete: Electrocentrale Borzesti, Petrom

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Top 5 activități în aer liber pentru copii: distracție și sănătate în natură

Hyundai Tucson, mașina rulată pentru cei care își doresc mai mult – disponibilă la AutoDelRulate

Anunț de mediu

Anunț de mediu

Anunț licitație Plopana

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • baros la Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. George Simion și-a recunoscut înfrângerea
  • Popovici Costel Ciprian la Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. George Simion și-a recunoscut înfrângerea
  • Leo la Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. George Simion și-a recunoscut înfrângerea
  • Ana la Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. George Simion și-a recunoscut înfrângerea
  • cri la UPDATE. George Simion, primul în preferințele băcăuanilor. Rezultatele finale în județul Bacău

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău