~3 min lectură 0 comentarii

O casă din Poduri și anexele a două gospodării din Berzunți au luat foc, din cauza neglijenței proprietarilor

Andra Juverdeanu

Anexele a două gospodării din comuna Berzunți și o casă din comuna Poduri au luat foc, ieri, din cauza neglijenței proprietarilor: în primul caz incendiul a fost provocat de coșul de fum necurățat, iar în al doilea caz, de instalația electrică neizolată corect.

În cursul zilei de ieri, 09 ianuarie, pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Berzunți, sat Dragomir, în urma unui apel primit pe SNUAU 112, care anunța producerea unui incendiu, la nivelul unor anexe. 

De urgență, la locul indicat s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 130 mp, la nivelul anexelor a doi proprietari. Acesta a fost lichidat în limitele găsite, în cooperare cu S.V.S.U. Berzunți.

Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este coșul, burlanul de fum defect sau necurățat. 

În aceeași seară, în comuna Poduri de această dată, pompierii au intervenit la un alt incendiu ce se manifesta la nivelul unei case de tipul P+M.

Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, la locul indicat s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. 

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 100 mp, fiind lichidat în limitele găsite.

Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este instalația electrică defectă/conductori, cabluri electrice defecte sau neizolate corespunzător. 

Recomandările pompierilor

Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente, pompierii le reamintesc cetățenilor o serie de măsuri care trebuie respectate, la exploatarea mijloacelor de încălzire:

  • asigurăți-vă că o persoană autorizată va verifica, repara și curăța coşurile de fum, cel puţin o dată pe an;
  • puneți materialele combustibile la distanţă faţă de sobe. Asigurați izolarea sobei faţă de podea şi pereţii din apropiere;
  • folosiți doar tipul de combustibil pentru care a fost proiectat sistemul de încălzire şi respectați întocmai instrucţiunile producătorului;
  • depozitați cenuşa într-un container de metal în exteriorul locuinţei şi la distanţă de casă, grajd, fânar, depozite, etc;
  • stingeți întotdeauna focul din sobă înainte de culcare.

De asemenea, în locuințele și gospodăriile populației, se interzic:

  • utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
  • suprasolicitarea reţelei electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori;
  • nesupravegherea aparatelor electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi altele asemenea;
  • folosirea siguranţelor fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat.
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.