Un tânăr din Buhuși a fost prins de polițiștii locali din Bacău, în timp ce încerca să vândă niște pliculețe cu un „praf alb”, în Piața Centrală.
Marți, 16 ianuarie 2024, în jurul orei 12.00, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, care își desfășurau activitatea în Piața Centrală, au observat un bărbat care încerca să comercializeze niște pliculețe de culoare albă, cu substanțe susceptibile a fi interzise.
Persoana în cauză a fost condusă la punctul de lucru al Poliției Locale Bacău, din Piața Centrală, unde s-a stabilit că se numește L.V., are 32 ani și este domiciliat în orașul Buhuși. În urma controlului corporal, asupra acestuia au fost găsite un număr de 21 pliculețe cu materie vegetală, susceptibilă a fi interzisă.
Polițiștii locali au dispus măsura ridicării pliculețelor și predării lor către serviciul specializat din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău în vederea dispunerii măsurilor legale conform competenței.
Ionica a zis
Faină …