RADIOAMATORISM: Secția de radioamatorism de la Clubul Sportiv Aerostar încheie anul 2003 cu rezultate mai mult decît rezonabile, dovadă stînd cele 12 puncte aduse sportului băcăuan în sezonul amintit. Astfel, în cadrul competițiilor organizate de Federația Română de Radioamatorism, echipa de la CS Aerostar a cucerit medalia de argint la Campionatul Național de Radiotelegrafie și pe cea de bronz la Campionatul Național de Radiotelefonie, ultimul rezultat fiind confirmat în prima zi de Crăciun. Tot în acest an, radioamatorii băcăuani de la Aerostar au fost foarte aproape de a urca pe podium la Campionatele Internaționale de unde scurte ale României. De asemenea, clubul amintit a obținut locul al II-lea la Cupa „25 Octombrie” și la Cupa Telecomunicațiilor, precum și locul al treilea la Campionatul European. Participări notabile, în luna decembrie, la competiții deosebit de importante, au fost cele de la Campionatul American în bandă de 28 MHz, Campionatele Internaționale de Radiotelegrafie ale Croației, Cupa „1 Decembrie”.
Totodată, CS Aerostar a fost și organizatoarea a două concursuri cu caracter național, Cupa „Aerostar – 50 de ani”, la care au participat 80 de stații din România, Basarabia și chiar Israel și, de Sfîntu Ilie, Cupa Aviației, competiție aflată la prima ediție, similară cu un campionat național, la care au intrat în legătură radio 40 de stații.
Rezultatele de mai sus, foarte bune față de dotarea cu aparatură a secției, se datorează eforturilor făcute de o echipă a cărei componență este următoarea: Florin Radu, Claudiu Antal, Eugen Asofiei, Emil Popescu, Dănuț Rusu, Traian Blezniuc și, bineînțeles, Laurențiu Neacșu, coordonatorul secției. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns