Publicistul bacauan Gheorghe Balta a mai dat o lovitura editoriala: a intrat, oficial, in rindul tagmei mincinosilor. Impatimit al unditei, dar si al condeiului, a gasit cu cale sa faca prozeliti scriind o carte despre peste si despre pescari. Terapie prin scris cu arome de ciorba pescareasca si crap la protap, cu popasuri prelungite prin ostroave si impartasanii cu „doua lacrimi” ori zaibar de fraguta. Ce l-a indemnat sa faca acest pas temerar? Ni se marturiseste el insusi: „Pescuitul inseamna, in primul rind, evadare in natura si relaxare. E o terapie trupeasca completa, excelenta, ca sa nu mai vorbim de cea sufleteasca”. In povestirile sale, autorul reconstituie momente si intimplari din indelungata-i cariera pe malurile lacurilor, baltilor si riurilor noastre, dar si situatii hazlii ori neverosimile ale amicilor de popas la o partida de caras. Constatind ca pentru a te putea considera un pescar adevarat ai nevoie de rabdare, tutun si multa fantezie, dar mai ales de miini cit mai lungi pentru a-ti prezenta capturile in fata celor doritori sa te creada. N-am sa va rapesc, insa, placerea lecturii acestei atractive carti de vacanta agrementata din belsug cu bancuri, snoave si povesti nemuritoare. La mare, la soare, la munte ori pe malul apei asteptind „sa traga”, cartea lui Ghita Balta va poate fi un companion fidel si cum nu se poate mai agreabil. (Mihai BUZNEA)
Lasă un răspuns