Eugen VERMAN
Astăzi, duminică, e tare frig. Iarnă în toată regula, iarna în drepturile ei. Va fi și cald, dar asta la vară, gîndește omul care, acum, stă și dîrdîie de frig și privește lumea, puțină, care se perindă prin dreptul coliviei. Colțul de piață unde se vînd păsări exotice și animale mici e, într-adevăr, destul de pustiu astăzi. Lumea care trece e în drum spre biserică și puțini rămîn. Sînt doar cei care au în ei pasiunea pentru porumbei, iepuri ori pentru canari, așa cum e și cel din colivie. Omul l-a adus să-l vîndă, mai are acasă cîțiva și tot atîtea colivii, fiecare în colivia lui. Ăsta e tare frumos, cu penajul lui colorat țipător, dar armonios, îl vinde pentru că, din cînd în cînd, mai vinde dintre ei. Are acasă și iepuri, și papagali, altfel spus „tot tacîmul”, e pasiunea vieții sale, de cînd era copil i-a intrat în sînge dragostea asta nesfîrșită pentru viețuitoarele astea care i-au făcut și-i fac viața mai palpitantă, mai interesantă, mai frumoasă dacă vreți. Chiar și atunci cînd era „în activitate”, adică strungar la „Metalurgie”, chiar și atunci avea curtea și casa plină de colivii și de păsări și de iepuri. Niciodată nu s-a gîndit să se despartă de făpturile astea minunate, doar atunci cînd va „pleca” se va despărți de ele, dar e încă în putere, deși-i pensionar de cîțiva ani, e sănătos, muncește și pămîntul acela care i-a rămas de la părinți, vreo două hectare, la Schineni, e aproape de oraș și ăsta-i marele avantaj, crește și acolo, în casa cea veche, părintească, iepuri, îi mai îngrijește o rudă, mai bine zis un văr de-al lui, dar acum e iarnă, iarna asta abia începută și atît de nesuferită, zău că nu mai poate suferi iernile, îi aduc aminte de vîrsta lui, are șaptezeci și…, înainte era o bucurie, dar, poate, așa-i o dată cu trecerea anilor… Acum, de-ar vinde colivia și canarul, să ia ceva bani, nu cere mult, dar să zică lumea, mai ales nevastă-sa, că n-a pierdut ziua de pomană, așa mai gîndește omul și tremură de frig, Doamne, iarna asta, parcă, nu-i ca celelalte…
Lasă un răspuns